Cosmin Lupu lansează primul său album solo de chitară: “Anul trecut am scris mai multe piese decât am scris toată viața”

Cosmin Lupu a fost invitat la emisiunea “Fluier final” de la Sport Total FM, unde a vorbit despre noul album pe care îl va lansa în acest weekend.

Chitaristul de la formația Days of Confusion va lansa primul său album solo, de chitară, sâmbătă, 29 martie, în cadrul evenimentului Bucharest Prog Day din club Quantic (București).

Lupu a lucrat cu multă pasiune la noul său material și a colaborat cu nume grele din industrie, precum Greg Howe, Nick Johnston, Keisho Ono, Mattias Eklundh și David Micic.

Despre noul album și cariera sa muzicală a povestit mai multe chiar Cosmin Lupu, în direct la Sport Total FM:

“În 2023 și 2024 am urcat foarte puțin pe scenă. Am avut una sau două concerte. În rest, în 2024 am scris mai multe piese decât am scris toată viața la un loc. M-am forțat să stau într-un proces foarte interesant care n-are neapărat legătură cu următorul album, ci cu ce urmează să scot la anul.

M-am pus într-un proces în care m-am angajat eu față de mine să încerc să scriu o piesă pe săptămână. În loc de 52 de piese, mi-au ieșit 23, ceea ce oricum este mai mult decât am scris vreodată într-un an. Din cele 23 de piese am rămas cu 15, pe care le voi transforma în două materiale. Cel mai probabil vor face cunoștință cu publicul în primăvara lui 2026.

Pe următorul album există și voce, manifestată mai degrabă ca un instrument și nu din perspectiva standard clasic cum este vocea tratată pe un material. Povestea începe foarte devreme, cu mine la 17 ani. În acel an, în 2001, i-am spus unui prieten că va veni o zi în care voi scoate un album de chitară.

De la discuția aceea m-am trezit că au trecut vreo 20 de ani. Mi-am dat seama că singur n-aveam nicio șansă să-l fac. Știu să fac o parte dintre lucrurile necesare ca să duci la bun final un material. Mă încântă foarte tare că am reușit să adun în jurul meu o echipă de oameni cu totul deosebiți atât din perspectivă profesională, cât și umană.”, a povestit Cosmin Lupu, la Sport Total FM.

Ascultă aici interviul integral:

- Advertisement -