Baschetul românesc juvenil masculin este într-un vizibil trend ascendent, după mai multe performanțe notabile la toate categoriile de vârstă, cea mai recentă fiind argintul la Eurobasket U16, Divizia B, rezultat ce a însemnat și calificarea în elita baschetului european – Divizia A valorică.
Carmen Tocală, președintele Federației Române de Baschet, a vorbit, în direct la Sport Total FM, despre toate aceste rezultate, dar și despre viitorul baschetului românesc, care se arată promitător, în primul rând datorită unor programe bine puse la punct, desfășurate pe parcursul mai multor ani.
“Realitatea este că anul viitor vor participa la turneul final Eurobasket. Eurobasket-ul juvenil este unul singur, are mai multe grupe, pe categorii de vârstă, U16, U18, U20. Anul viitor este turneul final pentru generația mai tânără, deci jucătorii de astăzi joacă pentru viitor, așa se întâmplă la baschet. Ne bucurăm pentru că rezultatul la U20 înseamnă în fapt seniorii, nu lotul de seniori, întâi de toate înseamnă campionatul național de seniori, asigurăm baza pentru cluburile sportive. Să nu uităm că până la urmă sunt antrenorii și cluburile de juniori care stau la baza acestei piramide.
Așa cum vă spuneam, sunt jucători români care deja sunt cunoscuți și apreciați, care au fost în echipa turneului. Dacă avem jucători în “primii 5”, înseamnă că avem viitor, fără dar și poate. În ceea ce privește femininul, în ultimii 10 ani e într-un declin, poate chiar mai mult, acum se ridică.
Cei mai mici de U16 au început pregătirea în septembrie 2021, au fost primele selecții, turnee de pregătire, au intrat într-un program FIBA care le-a permis să aiba 20 de meciuri. Ei acum sunt în a doua etapă a călătoriei lor spre înalta performanță. Există viitor pentru că avem competiții înainte de toate”, a declarat Carmen Tocală.