Camelia Potec a avut o intervenție telefonică la emisiunea “Fluier final”, unde a vorbit despre Jocurile Olimpice de la Paris.
Președintele Federației Române de Natație are mari speranțe că sportivii noștri vor obține rezultate memorabile la grandioasa competiție din această vară.
În urmă cu 20 de ani, la Jocurile Olimpice de la Atena, Camelia Potec reușea să câștige medalia de aur la 200 metri liber. La Paris, în această vară, David Popovici va participa la aceeași probă, iar Potec speră ca sportivul de 19 ani să-i calce pe urme și să aducă o medalie olimpică pentru România.
“Doamne ajută! 20 de ani, 200 de metri. E același sport, aceeași probă. Ne place să credem că lucrurile vor decurge așa cum au fost pregătite și cum sperăm să fie. Dar bineînțeles că acolo sunt mulți factori care trebuie luați în considerare. Cel mai important lucru este ca toată echipa să ajungă la Paris, să ia primul contact cu piscina de acolo, cu satul olimpic sau cu hotelul, în cazul lui David.”, a spus Camelia Potec, la Sport Total FM.
Camelia Potec le ține pumnii și altor înotători români, precum Rebecca Diaconescu. Tânăra sportivă a fost născută și crescută în America, dar concurează pentru România:
“Ea este din America, a fost născută și crescută acolo. Dar a ales să participe pentru România. Este fata Lorenei Diaconescu, o colegă din generația mea de înotătoare, cu care am luat locul 4 la Sidney. Tatăl ei este un fost campion la pentatlon modern.
Ambii părinți au făcut sport de înaltă performanță. Iată că și Rebecca a ales înotul și o face foarte bine. Este foarte ambițioasă, muncește foarte mult, a devenit recent și vicecampioană europeană de juniori. Iar acum a primit invitație la Jocurile Olimpice, având speranța să se califice. Mai avem câteva tinere pe care ne bazăm la următoarea ediție a Jocurilor Olimpice.”
Potec a vorbit și despre strategia demarată la Federație încă din momentul sosirii sale, în urmă cu 11 ani:
„Este un cumul de motive care au dus la o generație extraordinară de copii și de performeri. Bineînțeles că strategia mea ca președinte de acum 11 ani, când am venit la Federație, a fost una pe termen scurt, mediu, dar și pe termen lung. Ne-am dorit ca într-o perioadă de 8-10-12 ani să avem o medalie olimpică.
Dar știam foarte bine că trebuie să avem răbdare. Iată că această răbdare a existat și din partea antrenorilor, oficialilor și a oamenilor care făceau performanță și acum au început să apară rezultatele. Rezultatele lui David au ajutat foarte mult și la partea de sport de masă. În momentul de față, avem bazine pline peste tot prin țară.”
Ascultă aici interviul integral: