Octav Mediș a fost invitat în studio Sport Total FM, la emisiunea lui Narcis Drejan, Fluier Final, unde au discutat despre concertul de joi, Villagers of Ioannina City, 20 de ani de Akral Necrosis – trupa unde cântă și e fondator; despre SoundArt Festival (12-13 martie) și Spears of Wallachia 2, din 13 noiembrie!
“Pe 22 îi avem din nou în Quantic pe grecii de la Villagers of Ioannina City. Vin cu album nou de data asta, mult‑așteptatul follow‑up la Age of Aquarius. Venceremos — dacă îl pronunț corect — l-au lansat acum vreo zece zile, ceva de genul, și probabil îl vor prezenta integral. N-au dezamăgit nici cu albumul ăsta; am întrebat mai mulți fani dacă e ce își doreau și răspunsul a fost pozitiv. Din câte știu, o să cânte foarte, foarte mult.”
“Cred că avem peste douăzeci de schimbări de componență la Akral Necrosis. Din formula originală am rămas doar eu și Victor, cu care am fondat trupa. Mișu a venit acum vreo cincisprezece ani. În rest… au mai venit oameni mișto, au mai plecat oameni mișto. Fiecare cu prioritățile lui, ca să zic așa, sau cu cheful de cântat, care poate dispare, poate nu dispare. Mă mai întâlnesc uneori nu neapărat cu foști colegi de trupă, ci cu oameni din scenă, care cântau și ei pe vremuri.”
“Nu suport când mă întreabă vreunul din ăsta care s-a lăsat complet de muzică — vorba aia, s-a „maturizat” — și vine cu: „Salut, Octav, ce faci, frate, mai cânți?” Îmi place să-i răspund așa: „Bă, nu. Eu nu m-am maturizat, am rămas la aceleași tâmpenii.”
“Spears of Wallachia 2 e al patrulea album de studio. L-am terminat de înregistrat, l-am mixat, l-am masterizat. Este prima dată în douăzeci de ani când sunt sută la sută mulțumit de cum a ieșit producția. Sună… impecabil. N-am absolut nimic de reproșat.”
Ascultă tot interviul aici:




