AUDIO | Narcisa Lecușanu la Fluier Final: “Mă bucur că naționala de handbal va avea alături al 8‑lea jucător — publicul, acea susținere din tribune!”

Narcisa Lecușanu ne spune la Fluier Final, cu Narcis Drejan, despre Campionatul Mondial de Handbal U18.

“Mă bucur tare mult că, în sfârșit, reușim să organizăm un campionat mondial. Fie el și de juniori, la junioare, sub 18 ani, este o responsabilitate destul de mare, pentru că lumea handbalului și iubitorii acestui sport știu foarte bine că a crescut numărul de echipe participante. S-a trecut de la 24 la 32 de echipe.

Așa cum te-am auzit mai devreme în preambul, sunt 32 de echipe împărțite în 4 orașe: Pitești, Mioveni, Craiova și Vâlcea. În fiecare oraș vor fi câte două grupe. Și de mâine începe bătaia. De mâine începe visul pentru a obține o medalie. Și mă bucur tare mult că suntem în România.

Mă bucur că naționala de handbal va avea alături al 8‑lea jucător — publicul, acea susținere din tribune. Îmi amintesc foarte bine cât de important este al 8‑lea jucător, pentru că momentele în care noi am zburat pe teren, așa cum ai zis tu, la Oltchim, la Râmnicu Vâlcea, au fost momentele în care sala a scandat tot timpul, iar noi am reușit să jucăm bine și să câștigăm. Și nu de puține ori am ajuns cu echipa națională la Vâlcea și peste tot în țară, și mă bucur tare mult că am făcut parte dintr-o generație foarte iubită și foarte urmărită de către români în general.”

Cu toții știm că handbalul românesc a fost — și sper din suflet să rămână — o emblemă pentru handbalul mondial

“Știi cum e: în momentul în care Federația Română de Handbal și-a dorit să organizeze un campionat mondial în România, am început să lucrăm împreună și să le arătăm colegilor mei din Comitetul Executiv al Federației Internaționale — și mă refer aici la Council, pentru că toate competițiile alocate sunt aprobate de către Council, unde fac parte și președinții de comisii și președinții federațiilor continentale: Europa, Africa, Asia, America de Nord, America de Sud și Oceania.

Cu toții știm că handbalul românesc a fost — și sper din suflet să rămână — o emblemă pentru handbalul mondial. Pentru că au trecut foarte mulți ani de când în România nu s-a mai organizat o competiție, în 2020 ne fusese alocat un campionat mondial, dar, din păcate, pandemia ne-a trântit pe toți la pământ și nu s-a mai întâmplat mare lucru. A venit însă acest 2026, cu posibilitatea de a organiza mondialul, și mă bucur din suflet că toată lumea a rezonat și că Federația Română de Handbal a putut să-și asume această organizare.

Nu este ușoară, este una grea, pentru că trebuie să se unească foarte mulți oameni pentru a pune la punct extrem de multe detalii: infrastructură, transport, săli, absolut tot ce se întâmplă în jurul unei competiții mari. Nu suntem la nivelul fotbalului pe care l-am văzut în America, dar suntem acolo — și mă bucur din suflet că vorbim de 32 de echipe care acoperă toate continentele, inclusiv Oceania, prin Fiji.”

Ascultă tot interviul aici: