Mihai Rotaru a avut o intervenție telefonică în cadrul emisiunii “Fluier final”, de la Sport Total FM, unde a vorbit despre victoria uriașă obținută de Universitatea Craiova în deplasare cu Rapid Viena, scor 1-0, în Conference League.
Oleksandr Romanchuk a marcat golul decisiv pentru formația olteană, iar elevii lui Mirel Rădoi au 4 puncte după primele 3 etape din faza principală a competiției.
Finanțatorul Universității Craiova s-a arătat foarte fericit după rezultatul din Austria și are speranțe mari pentru calificare. Rotaru consideră că meciurile din 3 în 3 zile sunt benefice pentru jucătorii săi:
“Planul nostru era de minimum 4-5 puncte în primele 3 meciuri, dar obținute altfel. Totuși, până la urmă, am obținut aceste puncte. Cred că ne-am luat de sus reciproc. Ei ne-au luat de sus, iar noi i-am luat pe sus! A fost un meci agresiv, exact cum îmi place mie. Iubesc agresivitatea în jocul de fotbal. Cred că e mai importantă decât calitatea tehnică, asta e teoria mea.
Avem și noi ‘animalele’ noastre. Nsimba, Assad, Romanchuk, Isenko sau Badelj sunt monștri, extraordinar de bine construiți. Avem o echipă cu talie și agresivă. Noi am schimbat construcția echipei în vară. Prin campania de transferuri, noi asta am țintit. Fără fortă și talie e greu să te bați în Europa. Dacă te ia pe sus, stai acasă, n-ai ce să faci.
Sunt normale astfel de reacții (n.r. – ale lui Rădoi). Chiar făcând o glumă, le-am spus celor care au stat cu mine la lojă la Viena că la următorul meci voi face o preselecție. Am deja suspendați. Meciul se trăiește puternic. Lui Sorin Cârțu i-am spus că la următorul meci nu cred că mai stă cu mine. Și mai am vreo 2 acționari care sunt la fel de nervoși și îți dau o stare de anxietate. Dacă noi, cei din tribună, avem această atitudine, cum poți să privești ceea ce se întâmplă pe bancă unde temperatura este mai ridicată cu 20-30 de grade?
Poți să faci față cu atâtea meciuri. Noi putem face față datorită lotului nostru. Am vorbit în pandemie cu Gică Hagi și Gică Popescu și îmi spuneau că iubeau meciurile din 3 în 3 zile pentru că nu mai era nevoie să se antreneze. Totul se făcea prin joc. Forța pe care o câștigi cu aceste meciuri din 3 în 3 zile cred că este mult mai benefică decât o eventuală oboseală. Nu există un antrenament mai bun decât jocul.
Cupa, campionatul și salvarea de la retrogradare sunt cele 3 obiective (râde). Acum avem 4, să mergem mai departe în Conference League. Cred că rezultatul este mare pentru România, în primul rând. Au fost peste 2.000 de români doar în peluză. În stadion cred că am fost peste 3.000 de români. Dacă am fost atâția acolo, vreau să cred că putem fi 20.000 pe ‘Oblemenco’ cu UTA. Leii revin în arenă și vor lupta!”, a declarat Mihai Rotaru, la Sport Total FM.
Ascultă interviul complet:

