AUDIO | Marius Măldărășanu despre meciul de aseară: “Mi-a fost foarte greu să-mi stăpânesc lacrimile, emoțiile”

Invitat telefonic la Sport Total FM de către Gabriel Maricescu și Daniel Nazare la Execuții Matinale, aflăm de la Marius Măldărășanu că nu s-a decis dacă va continua la SIBIU și a declarat și că “mă bucură interesul Rapidului pentru mine”.

Lui Marius Măldărășanu i se adresat întrebarea “Câte mesaje ai primit pe telefon?” după meciul de aseară, iar acesta a răspuns: “Vreo 80 de mesaje, sincer. Am răspuns tuturor, așa, parte-în-parte, ca să zic așa.”

Marius Măldărășanu ne-a asigurat că “Este cea mai stresantă meserie din lume, statistic, meseria de antrenor de echipă de joc colectiv.” și ne-a dezvăluit detalii despre meciul de aseară: “Acum, ce a fost aseara pentru mine a fost o seară specială, și în primul rând, le mulțumesc băieților, că fără ei, fără atitudinea lor, fără jocul lor, chiar dacă a scârțit în multe momente în această zonă, am ajuns într-un punct bun, nu foarte bun, punct bun pentru că nu suntem în play-out acolo unde puteam fi și meritam să fim ca joc și ca ocazii, dar, datorită lor, aseară, publicul mi-a scândat numele, vorbim de publicul sibian, care, e adevărat, m-a susținut ceea ce a contat foarte mult pentru mine, și, pe urmă, și întreaga peluză rapidistă, ceea ce, în cele din urmă, mi-a fost foarte greu să-mi stăpânesc lacrimile, emoțiile. Nu e ușor, să spunem, sau greu de gestionat, trăirile astea, dar e ceva extraordinar când te susține și adversarul.

Ascultă aici interviul integral:

- Advertisement -