Florin Motroc s-a întors în țară și ne povestește la Execuții Matinale, cu Gabriel Maricescu și Daniel Nazare, cum e cu bombardamentele din Bahrain și că va face nopți albe pentru campionatul mondial.
Despre situația din Bahrain, Florin Motroc ne spune: „Da, sunt probleme, văd. Și acum mă uitam pe niște știri… azi-noapte au fost iar bombardamente asupra Bahrainului și Kuweitului. Am avut emoții. Duminică, atunci când am avut zborul de întoarcere spre țară, a fost din nou un atac din partea Israelului, care îi șicanează pe iranieni. Iranienii au ripostat. Și, bineînțeles, ei atacă tot timpul — sau scuza lor este că, vezi Doamne, vizează bazele americane din Kuweit și din Bahrain. Din păcate, uneori se mai rătăcesc.
Am văzut în Kuweit: o bombă a căzut pe aeroportul mare, distrugându-l într-o proporție destul de serioasă, pentru că va necesita un an de zile până să poată fi redată în folosință zona respectivă, acolo unde era intrarea în aeroport. Cunosc locul foarte bine, pentru că și acolo am antrenat destui ani.
În fine… azi-noapte citeam din nou, pe la patru și ceva, că au fost o grămadă de drone. Am înțeles că au încercat să lovească Flota a Cincea, care este în Bahrain, în baza americană. Dar se pare că au bombardat și alte zone. Am înțeles că au fost trimise în jur de opt drone. Ei încearcă să le oprească, însă, din păcate, când vin cu viteză, mai scapă câte una.
Sper să se liniștească lucrurile acolo, pentru că situațiile astea nu sunt bune pentru cei care vrem să antrenăm în zona respectivă. E o stare de neliniște, iar pentru fotbalul din regiune e o problemă serioasă. Și pentru oameni, evident, care sunt speriați. În fine… sperăm să se liniștească lucrurile.”
Interesul mare e pentru echipele favorite la câștigarea turneului și pentru cele de la care ai ce să înveți
Despre Campionatul Mondial și orele de difuzare ale meciurilor, Florin Motroc spune: „Eu sunt cam somnambul, stau și văd multe meciuri. Din păcate, azi-noapte am scăpat Argentina – Islanda. Eu sunt fan Argentina, pentru că e Messi acolo.
Bineînțeles că am văzut și eu programul. Îl auzeam și pe colegul dumneavoastră mai devreme. Și, într-adevăr, sunt multe meciuri cu țări care nu spun mare lucru și nu prea fac jocurile interesante. Așa că, uneori, nu prea ai interesul să te uiți.
Dar de la orice meci poți să înveți ceva. Depinde dacă ai forța și rezistența necesară să te trezești sau să stai toată noaptea pentru meciurile astea. Eu o să încerc, pe cât posibil. Interesul mare e pentru echipele favorite la câștigarea turneului și pentru cele de la care ai ce să înveți. Și, bineînțeles, pentru antrenorii care pregătesc aceste echipe.”
Ascultă tot interviul aici:

