AUDIO | Daniel Ion, mândru de rezultatele obținute de boxul românesc în ultimul an: ”Mi se pare incredibil”

Daniel Ion, secretarul general al FR Box, a descris, la Trafic Sport, cu Răzvan Toma, toate problemele cu care se confruntă boxul românesc, dar și motivele care îi dau speranțe că lucrurile se vor îndrepta, mai ales după rezultatele obținute anul trecut și noile obiective îndrăznețe.

„Am avut Campionatul European de juniori, în decembrie, unde am avut dubii dacă să participăm. Din punct de vedere financiar, costurile erau astronomice. Dar ne-am dat seama că să nu îi trimitem, după ce au muncit un an pentru asta, ar fi însemnat o frustrare și o dezamăgire foarte mare.

Am câștigat 21 de medalii în 2025, în condițiile în care am putut tura motoarele doar câteva luni. Dintre acestea, două au fost de aur și am obținut medalii și la băieți. Asta în condițiile în care fetele au ținut steagul sus în ultima perioadă, ele aducând și ultima calificare la Jocurile Olimpice. Suntem mândri de ele, dar trebuia să fim atenți și la băieți. La nivel masculin am avut slăbiciuni.”

”Au promis trei calificări la masculin”

„Colectivul tehnic a promis trei calificări la Olimpiadă, la masculin. Mi se pare un obiectiv incredibil. Oficial, ținta este o calificare la masculin și una la feminin, dar îi încurajăm să își dorească mai mult. Și-au asumat public acest obiectiv, iar eu sunt conștient că ratarea lui poate însemna și încheierea mandatului meu la Federație.

În box, o medalie mondială sau olimpică înseamnă, de multe ori, finalul parcursului la amatori. Cine obține o asemenea performanță semnează imediat un contract la profesioniști, trebuie să fim realiști. În ziua de azi, un sportiv nu mai poate fi motivat decât și prin bani”.