Cristian Jura ne spune la Fluier Final, cu Narcis Drejan, că a fost membru al CNCD și a vorbit despre “derapajul” lui Gigi Becali la adresa Iulianei Demetrescu.
„Sunt familiarizat cu subiectul în sensul că am văzut în presă ce s-a întâmplat. Am urmărit declarațiile făcute de domnul Becali. Sigur, trăim într-o țară liberă și fiecare are dreptul să își exprime nemulțumirea. Dacă domnul Becali este nemulțumit de faptul că a fost delegată o arbitră, evident că avea și alte mecanisme la nivelul Federației Române de Fotbal pentru a contesta această delegare. Probabil nu a făcut acest lucru la momentul potrivit, iar acum face anumite afirmații la adresa arbitrei. În fine, își exprimă, ca să spun așa, nemulțumirea.
Într-adevăr, poate fi depusă o petiție la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. În principal, persoana lezată ar trebui să depună o astfel de petiție. Am văzut și declarațiile celor de la Afilia. Practic, dacă doamna Demetrescu s-a simțit lezată — pentru că afirmațiile respective au vizat-o în mod direct — atunci poate depune o petiție la CNCD.
Aș mai face o mică precizare de ordin procedural: în momentul de față, mandatul meu la CNCD a expirat. Urmează ca Parlamentul să demareze în curând o nouă procedură de numire. Evident însă, experiența acumulată de-a lungul anilor rămâne. În 2000 am fost primul președinte al CNCD, chiar în momentul înființării instituției. Ulterior, am avut o perioadă în care m-am ocupat de minoritățile naționale, în cadrul Departamentului pentru Relații Interetnice din Guvern. După aceea, am revenit la CNCD pentru două mandate, în total aproximativ zece ani.”
Ascultă tot interviul aici:

