La Fluier Final, cu Narcis Drejan, Ciprian Marica ne-a vorbit despre alegerile de la FRF, că nu vede cine să-l schimbe pe Burleanu și că lasă atitudinea lui de dorit, că acum e sus și a început să-l umilească pe Ilie Drăgan ceea ce spune multe despre el ca om și că înaintea meciului cu Turcia a fost și el solicitat de FRF să dea mesaje de încurajare.
„Sincer, acum nici nu prea văd cu cine să-l schimbe și cine să-l înlocuiască. Problema e că atitudinea domnului Burleanu lasă de dorit. Eu știu că atunci când ești sus, nu trebuie să-i umilești pe cei care sunt jos. Iar ceea ce s-a întâmplat la federație a fost o umilință la adresa contracandidatului, care, sigur, nu avea nicio șansă, dar să-l umilești și să te comporți în maniera asta spune multe despre caracterul tău și despre tine ca om. Urât. Urât. Foarte urât. Și, cum știi, mai era o vorbă: îl vezi pe om când îi e bine și când e sus. Atunci îi vezi cu adevărat caracterul.”
atitudinea domnului Burleanu lasă de dorit
„Tot am văzut — și am fost și eu solicitat de federații — să încurajăm tricolorii, să le spunem că suntem alături de ei, ceea ce sunt convins că românii sunt. Îi înțeleg, românii sunt cu ei și îi susțin. Doar că mi se pare că avem o șansă atât de mică încât… știi cum e? Doar cu un noroc fantastic, o seară fantastică pentru noi și să avem o jumătate de ocazie din care să marcăm două goluri. Doar așa putem avea o șansă. Este greu, foarte greu. Avem mulți suspendați, accidentați și… ce să zic? Și n-avem un atacant, vreți să vă spun? N-avem altă variantă decât Bîrligea. Altă variantă nu ai acolo, în față. E complicată poziția în care ne aflăm acum.” – își exprimă părerea, despre meciul naționalei cu Turcia, Ciprian Marica.
Ascultă tot interviul aici:

