De ziua mondială a presei, Răzvan Toma l-a avut ca invitat în studioul Sport Total FM pe jurnalistul Cătălin Oprișan.
Despre începuturile jurnalistice, Cătălin Oprișan povestește, în stilul lui caracteristic: „Și Lorena zice: Bă, uite, domnul George Mihăiță n-are pe cineva care să-i scrie la sport. Avem gagici, iubiri, pupici, sănătate, doctori, fetele întreabă ce se întâmplă cu organismul lor… dar unul nu scrie sport.
Și zice: Băi, vrea, mă, că tu nu mi-ai mai povestit așa, pe la o citirică, că-ți place sportul… Eu am căzut lat. Zic: La Salut? Ăia șmecherii, care au dat poster cu Michael Jackson? Și era domnul Mihăiță — domnul George Mihai, că nu ne permiteam să-i zicem altfel.
M-am dus acolo, la etajul 5, la Izvor. Lorena zice: Uitați, domnul Mihăiță… Eu am căzut lat când am dat noroc cu el. Ia, scrie-mi acolo ceva, zice.
Și a venit ’93, mi se pare — finala Cupei României, când l-au omorât pe Săndoi. M-am dus la spital la Săndoi, săracul, terminat. Și am început să scriu: Noi, cei de la Salut, 16–17 ani, suntem alături de domnul Săndoi. Erau șapte-opt rânduri, îți dai seama. Revistă lunară… cât sport să bagi?
I-a plăcut domnului Mihăiță și a zis: Ia să începem să scriem o pagină.
Măi, mai vrei o cocoașă? Da. Ia-o. Mai dorești o cocoașă? Da. Ia-o. Și așa am început.
Și acum, îți dai seama, mă duceam la școală, la liceu, nu vorbeam cu nimeni și ziceam: Asta e pagina mea, băieți. Aveam 17 ani, eram în a 11-a, nici măcar în a 12-a.
Păi cine era faimosul personaj? Cici, Răzvan Ionașcu, marele Cici, pe care toată lumea sportului îl avea salvat în telefon drept „Stresul”. Când o suna Doamna Lipă, suna „Stresul”. Ce, măi, Cici? Ce idee ți-a mai venit prin cap?
Zice: Fii atent, eu scriu la Dimineața. Au nevoie de o pagină de tineret.
Când m-am dus acasă, tata — membru CADA, știi, apăruse CADA cu restructurarea în armată, Andy Iliescu, 100% — zice: Vrei să nu mai mănânci în viața ta? Sunt 400.000 de ziare. Și tu vrei să scrii în Dimineața?
Domnul Stănescu, Dumnezeu să-l ierte, directorul, m-a chemat în birou. Țin minte și acum: casă conspirativă, Roma 20. Unde putea să aibă sediu Dimineața? Într-o corporație?
Zice: Puștule, închide ușa. Bă, ție îți place să scrii? Murise anul trecut președintele Uniunii Ziariștilor din România. Om imens, fin.
Tu vrei să scrii? Câți ani ai? — 17.
Bă, eu aș avea nevoie de o pagină de tineret.
M-am uitat în spate, credeam că mai e cineva și face mișto. Zic: În ziarul Dimineața? Pentru FSN, pentru doamnele de la APACA? Noi nu vrem bani, nu vrem valută, vrem ca lumea să fie alături de noi…
Nea’stră vreți să fac o pagină de tineret?
Da.
Bre, ce dracu, mă, la mișto?
Da. Ți-am spus, puștule, îți place să scrii?
Zic: Sunt fiert.
Ascultă-mă: aici e cu FSN-ul. Ignoră. Scrie ce vrei tu. Fă-ți mâna. Fă o pagină de tineret. Ia ultima pagină și scrie „Dimineața de tineret”. Poți o dată pe săptămână?
Eu eram la liceu, îți dai seama. Mă gândeam: Mititel, ziar, tipografie… distribuție… o pagină… Era ceva imens.
Bă, măi, am școală. Vine BAC-ul.
Și așa m-am apucat… cu o pagină întreagă.”
Ascultă tot interviul aici: