Alina Rotaru-Kottmann a fost invitată în studio-ul Sport Total FM, în cadrul emisiunii “Trafic Sport”, moderată de Răzvan Toma și Horațiu Sima.
Atleta locuiește în Germania de peste 10 ani, dar se întoarce în România cel puțin o lună pe an pentru Campionatul Național de Sală și pentru a-și vizita familia.
Alina este una dintre cele mai bune atlete din generația actuală a României.
În 2023, sportiva specializată pe proba de săritură în lungime a devenit prima româncă care cucerește o medalie la un Campionat Mondial după o pauză de 14 ani. Atunci, Alina Rotaru-Kottmann a câștigat bronzul la competiția desfășurată la Budapesta.
În această vară, Alina a reprezentat țara noastră și la Campionatele Mondiale de la Tokyo, unde, din păcate, n-a reușit să se califice în finală. Cea mai bună săritură a româncei a măsurat 6.37 metri, cu care s-a clasat pe locul 13 în grupa B.
În direct la Sport Total FM, Alina a vorbit, printre multe altele, despre nivelul actual al atletismului românesc:
“Stau cam o lună pe an în România. Depinde de perioada în care mă aflu. În general vin pentru Campionatul Național de Sală din București. Vin întotdeauna cu o săptămână înainte de campionat pentru a mă obișnui cu pista. Pentru că sala noastră e un pic mai specială față de locul în care mă antrenez. Acolo nu mă antrenez pe un podium și am nevoie de câteva zile pentru a mă obișnui cu această pistă. Și, în general, mai vin în vacanță la părinți.
Nu este o involuție (n.r. – a atletismului românesc). Pur și simplu, fiecare generație are vârfurile ei. Ceea ce a fost s-a întâmplat în alte vremuri care aveau alte reguli. Generația mea este foarte puternică dacă o comparăm cu cealaltă. Chiar dacă una sau două săritoare sar peste 7 metri la competițiile de obiectiv, celelalte 20 sunt toate peste 6,80. Este o competiție mult mai mare și mai grea.
Eu cred că pot sări peste 7 metri. Îmi doresc de mult timp și am fost de multe ori aproape să sar 7 metri. Săriturile mele de 6.94 sau 6.96, cu tot cu prag, toate au fost peste 7 metri. Eu cred că pot sări între 7 metri și 7,10. La antrenamente nimeni nu sare 7 metri. Acolo sărim foarte rar cu tot elanul. Acest elan este foarte diferit. Elanul de la antrenament nu se compară cu elanul de la concurs. La concurs intervin forma și pregătirea. Nu ai acel volum de antrenament în picioare.”, a povestit Alina Rotaru-Kottmann, la Sport Total FM.
Ascultă aici interviul integral:

