În cadrul Trafic Sport, de miercuri, l-am avut invitat telefonic la Sport Total FM pe președintele Federației Române de Haltere, Alexandru Pădure.
Despre campionate, Alexandru Pădure a spus că “sunt în plină desfășurare și chiar în aceste momente avem un sportiv român care concurează. Este vorba de Tiberiu Donose, care evoluează în aceste momente în proba categoriei de 73 de kilograme. Mai avem cinci sportivi care vor intra în concurs până la finalul acestor campionate europene, respectiv până sâmbătă.”
Despre performanțele fetelor, Pădure a declarat: “Da, România până astăzi a reușit să câștige nouă medalii, patru medalii de aur, trei de argint și două de bronz. De remarcat această triplă de aur a Mihaelei Cambei, evident și aurul de la total la Andreea Cotruța. Deci vorbim despre două sportive consacrate, pe care le cunoaștem și de la edițiile anterioare și cu atât mai mult pentru Mihaela Cambei, care vine după un titlu de vicecampioană olimpică la Paris. A fost o performanță deosebită și bronzul Ioanei Miron, care a reușit să se ocupe podiumul la stilul smuls. Și bineînțeles și medalia Cozminii Pană, care a concurat în cadrul aceleiași categorii împreună cu Micaela. Apoi cele două medalii de argint ale Andreei Cotruța de aseară, la categoria de 59 kg.”
Ascultă aici interviul integral: