AUDIO | Alexandru Pădure: “În momentul de față bilanțul este de 16 medalii: 4 de aur, 7 de argint, 5 de bronz, dar și 14 clasări pe locurile 4-6.”

Am vorbit la Trafic Sport (moderat de Horațiu Sima și Răzvan Toma) cu Alexandru Pădure (președintele Federației Române de Haltere).

“În momentul acesta suntem la Madrid. Suntem în Spania. Participăm la Campionatele Europene de Junior 2, Youth Under-17 și Under-15. Participăm cu un lot de 19 sportivi, însoțiți și de echipa tehnică, de antrenori și de toată partea de structură, de asistență tehnică. Am început competiția, care se desfășoară între 23 și 30 iulie, deci până miercurea viitoare.”

“De la începutul anului chiar am avut competiții, am avut și turnee internaționale, dar și competiții oficiale la care bineînțeles am participat, Campionatele Europene de Juniori, Campionatele Mondiale de Juniori 2 din Peru. În momentul de față bilanțul este de 16 medalii: 4 de aur, 7 de argint, 5 de bronz și de 14 clasări pe locurile 4-6. Vom aborda toate competițiile oficiale și sperăm că vom avea capacitatea să facem acest lucru ca să ne îndeplinim obiectivele și tot ceea ce ne-am propus în acest an.”

Ascultă tot interviul:

- Advertisement -