Ana Maria Popescu, medaliată cu argint la Tokyo 2020, și Eduard Novak, ministrul Tineretului și Sportului, s-au aflat în conflict în ultimele zile, din cauza unei declarații făcută de oficial, urmată de gestul spadasinei de a refuza să dea mâna cu acesta la întoarcerea în țară. În cele din urmă, ambii și-au cerut scuze.
Primul a fost Eduard Novak, care a spus că îi pare rău că mesajul său a fost înţeles greşit şi a insistat asupra faptului că îşi doreşte să fie alături de toţi sportivii români, într-o intervenție la TVR.
De asemenea, Ana Maria Popescu a venit cu următorul mesaj în care își cere scuze, dar în care amintește că mesajul ei referitor la viitorul sportului românesc rămâne ferm.
”Apreciez mesajul domnului ministru Eduard Novak. Sunt de părere că niciodată nu este prea târziu pentru a îndrepta lucrurile. Drept urmare, consider că este de datoria mea să fac unele precizări. Asta nu înainte de a-mi cere scuze faţă de gestul nepoliticos de a nu răspunde strângerii de mână tuturor oficialilor prezenţi.
Mesajul meu rămâne acelaşi. Dacă nu vom face echipă, nu vom mai exista pe harta sportului mondial! Dacă nu ne vom îngriji cum se cuvine de propria bucăţică, nu vom reuşi să fim mai buni! Dacă vom fi interesaţi de “capra vecinului”, doar vom privi cu jind la cei care ajung în vârf! Şi nu în ultimul rând, dacă nu vom avea curajul să visăm şi îndrăzneala să acţionăm, nu vom putea şti niciodată dacă am fi putut să realizăm ceea ce ne-am dorit!
Am spus-o în repetate rânduri… când dorinţa de performanţă va fi mai mare decât orgoliile, sportul (şi nu numai) va avea de câştigat! Şi poate că acest episod este o lecţie din care avem cu toţii de învăţat.
Şi, DA, eu chiar îi doresc sportivului Eduard Novak să se întoarcă cu medalia de aur de la Jocurile Paralimpice Tokyo 2020“, a spus Popescu.
Eduard Novak a afirmase anterior că “dacă bugetul federației de scrimă era cu 5 milioane de lei mai mare, Ana-Maria nu putea să câștige ieri (sâmbătă, 24 iulie – n.r.), sau nu câștiga medalia de aur. Problema este că din spate nu vin încă tineri”.