Adrian Mititelu scoate la licitație U Craiova 1948: ,,Galeria ne termină psihic de 16 ani”

După ce U Craiova 1948 a avut un eșec dureros în fața celor de la FC Voluntari (0-2), familia Mititelu a decis să scoată echipa la licitație.

Galeria U Craiova 1948 i-a cerut lui Adrian Mititelu să vândă echipa după înfrângerea cu FC Voluntari, iar Mititelu Jr. a fost de acord.

,,Decizia este definitiv și ireversibilă, vom vinde clubul de fotbal. Poate fi patron și Rotaru, și Olguța Vasilescu, nu mă interesează, poate cumpăra oricine acest club! Nu ne-am gândit la sumă, dar tot ceea ce vrem este să scăpăm acest blestem. În Craiova, lumea nu merită să miști un pai!

Dacă vedeți ce este în Craiova, zici că am omorât pe cineva, este ceva incredibil. Este o decizie luată de întreaga familie. Eu zic că se va găsi cumpărător, iar dacă nu, încercăm să terminăm competiția, iar în vară renunțăm!

Am investit 10 milioane de euro în această firmă pe care activează FCU Craiova 1948, 6 milioane de euro în baza sportivă de la marginea orașului, urmând a mai fi investite alte 6 miliaone de euro în următorii 3 ani, iar lumea pe mine mă înjură, toată familia îmi e batjocorită și hulită prin oraș. Pe toți pereții din oraș scrie lucruri pe care nici nu pot să le pronunț.

Galeria de 16 ani ne termină psihic, să renunțăm la echipă, să vindem. În această seară, având în vedere că tatăl meu este în închisoare de 13 luni și riscă să fie condamnat într-un alt dosar din cauza presiunilor care se fac dinspre oamenii de fotbal, am decis că este pentru binele nostru să vindem, să le respectăm dorința foarte mare de a renunța la club”, a spus Mititelu Jr., la DigiSport.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -