Acord cu LPF pentru accesul prioritar al membrilor APS și siguranța jurnaliștilor sportivi pe stadioane

Asociația Presei Sportive din România anunță semnarea unui acord important cu Liga Profesionistă de Fotbal.

Principalele puncte ale înțelegerii vizează garantarea unor condiții de lucru mai bune pentru jurnaliști pe stadioane, accesul prioritar al membrilor APS la meciurile din Liga 1 și protejarea drepturilor presei sportive.

Iată, mai jos, acordul în forma sa integrală:

ACORD

Privind accesul și siguranța reprezentanţilor media la jocurile din Campionatul Național ”Liga I” – Superliga, organizate de Liga Profesionistă de Fotbal și de cluburile afiliate

Încheiat între:

LIGA PROFESIONISTĂ DE FOTBAL (LPF), cu sediul în Bucureşti, sector 5, str. Alexandru Vitzu, nr. 2A, reprezentată legal prin Președinte – dl. Iorgulescu George-Gino, în calitate de organizator al competiţiei Campionatul Național ”Liga 1” – Superliga” și al altor evenimente sportive, alături de cluburile afiliate

şi

ASOCIAŢIA PRESEI SPORTIVE DIN ROMÂNIA (APS), cu sediul în Strada Vasile Conta  nr. 16, et. 2, cam. 218, Sector 2 Bucuresti, reprezentată legal prin Preşedinte – Dl. Cătălin Țepelin,

Am convenit încheierea prezentului acord privind accesul jurnaliștilor și cadrul în care ei își desfășoară activitatea la jocurile din Campionatul Național ”Liga I” – Superliga organizate de Liga Profesionistă de Fotbal și de cluburile afiliate, în următoarele condiţii:

1.    Acces
Liga Profesionistă de Fotbal se va asigura că, la jocurile de fotbal organizate de LPF și de cluburile afiliate, jurnaliștii beneficiază cel puțin de condițiile garantate prin regulamentele sportive aplicabile. Conform articolului 97.01 din Regulamentul Media aprobat de Adunarea Generală a LPF, “cluburile sunt obligate să aibă pe stadion un sector dedicat EXCLUSIV reprezentanților media”.

Prin urmare, accesul în sectorul dedicat reprezentanților media, dar și în alte zone având scopuri similare (sală de conferințe, zonă mixtă, etc), va fi permis DOAR reprezentanților media, nu altor invitați, influenceri, creatori de conținut non-jurnalistic, vloggeri, reprezentanți ai clubului ori ai partenerilor, rude, suporteri, sponsori etc. Excepție fac reprezentanții media desemnați de club și care, la data evenimentului, au în mod obligatoriu un raport contractual în vigoare cu clubul.

2. Protecție
De asemenea, organizatorii evenimentelor se obligă să ia toate măsurile necesare pentru protecția și securitatea jurnaliștilor prezenți la astfel de evenimente.

Cluburile se vor asigura că jurnaliștii își pot desfășura activitatea într-un MEDIU SIGUR și civilizat în zonele dedicate (sectorul destinat reprezentanților media, sala de conferințe, zona mixtă etc), fără a fi deranjați, intimidați, împiedicați, incomodați sau chiar agresați.

3. Acreditări
Membrii APS, asociaţie profesională a jurnaliștilor care desfășoară o activitate publicistică specifică despre sport în România, vor avea PRIORITATE la alocarea acreditărilor pentru meciurile de fotbal organizate de LPF și de cluburile afiliate. Pentru conformitate, APS va comunica Ligii lista tuturor membrilor săi și o va actualiza la cerere.

În același timp, organizatorii meciurilor se vor asigura că și celelalte persoane acreditate ca jurnaliști sunt profesioniști sau freelanceri care lucrează ori produc conținut text / foto / video / audio pentru branduri sau organizații de presă recunoscute și legitime.

Pentru evitarea oricărui dubiu, părțile stabilesc că un jurnalist acreditat de cluburi și care nu face parte din APS trebuie să fie, conform definiției agreate în înțelesul prezentului acord, acea persoană care desfășoară activitatea de colectare, analizare, verificare și prezentare a informațiilor de interes public și lucrează pentru o organizație de presă din diverse medii, cum ar fi ziare, reviste, televiziune, radio, site-uri web sau alte formate jurnalistice.

LPF se obligă să verifice veridicitatea contractelor încheiate de club cu terțe persoane, privind calitatea de reprezentant media. APS se obligă să nu ofere legitimații de membru altor persoane, decât celor care întrunesc calitatea de jurnalist.

 

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -