Meciul de Cupă dintre Dinamo și Sepsi Sf. Gheorghe, încheiat cu victoria oaspeților, scor 2-3, a reprezentat prima partidă desfășurată pe Stadionul Arcul de Triumf între două echipe de club de fotbal.
Pe arena pe care cei de la Federația Română de Rugby o revendică s-au mai desfășurat doar meciurile de fotbal ale naționalei feminine a României, dar și ale reprezentantei U21.
Meciul nu a fost lipsit de incidente în tribune, iar fanii “câinilor” au vandalizat stadionul, au rupt scaune și au distrus panouri electrice.
Laszlo Dioszegi, patronul covăsnenilor, spune că nu a știut că suporterii dinamoviști s-au comportat necivilizat și crede că nu au avut niciun motiv să o facă, având în vedere evoluția echipei favorite. În plus, Laszlo Dioszegi a explicat ce s-a întâmplat în tribune, când a avut o altercație cu 2 suporteri de la Tribuna 0.
“A fost o experiență frumoasă și datorită faptului că am reușit să câștigăm, iată că un stadion mic, frumos și cochet a intrat în circuitul fotbalului. A mai fost un meci U21, nu știu, dar ăsta e primul meci din Superligă. Eu cred că a fost un meci frumos, care a plăcut celor 6000 de spectatori și câteva sute de mii de telespectatori sau poate 1 milion. Am zis așa în glumă, nu contează câți au fost, cred că a fost un meci frumos pentru telespectatorul neutru.
În Sf. Gheorghe nu s-a rupt niciun scaun, stadionul nostru e intact. N-am văzut că s-au rupt scaune ieri, nu înțeleg de ce au rupt, pentru că Dinamo s-a ridicat la un nivel destul de bun pentru nivelul Ligii 2 și eu consideră că trebuie să fie bucuroși suporterii. Acum aud, nu știu ce s-a întâmplat.
A fost interpretat greșit, n-am avut probleme cu suporterii lui Dinamo. Doi indivizi care stăteau sub mine, că am stat la etajul 4 lângă ziariști și la pauză m-a recunoscut cineva. M-au înjurat, eu am arătat 7 cu mâna, care înseamnă că am 7 ani de acasă. Au început să urle, să înjure, că de ce răspund. Răspunsul era că am cei 7 ani de acasă și nu răspund unor asemenea provocări. Unii ziariști au crezut că zic că le dăm 7 goluri lui Dinamo, dar în niciun caz. N-a fost galeria lui Dinamo, este o greșeală. Eu am și uitat, pentru că știu că în fotbal se ajunge foarte ușor la înjurături”, a declarat Laszlo Dioszegi.