Alexia Tatu, în vârstă de 14 ani, a câștigat finala de junioare U14 de la Wimbledon, învigând-o în finală pe Andreea Diana Soare, scor 7-6, 6-4, într-un duel 100% românesc.
A fost primul an când prestigiosul turneu de tenis a organizat o competiție pentru această categorie de vârstă.
La revenirea în țară, Alexia Tatu a vorbit despre experiența londoneză și despre planurile sale de viitor.
„E cel mai frumos moment al carierei. Nu am cuvinte. Părinții și bunicii m-au dat la tenis încă de la 6 ani, iar acum fac 14. Turneul acesta a fost mai mult ca o joacă, mi-am zis că mergem ca să vedem care este atmosfera la turneele mari.
A fost o finală cu una dintre cele mai bune prietene, partenera mea de dublu. Ne cunoaștem de când eram mici, am tot jucat împreună.
Dintr-o joacă, mi-am spus că încă un meci, încă un altul… a fost primul meu turneu pe iarbă, prima finală. Meciurile de la începutul turneului au fost fără presiune. La finală au fost foarte multe emoții, dar am reușit să mă mobilizez.
Probabil am avut un pic mai mult curaj, puțin noroc, dar am fost foarte apropiate, s-a jucat la câteva puncte.
Idolul meu din tenis este Simona Halep, pentru că e româncă de-ale noastre, dar îmi place foarte mult și de Iga Swiatek. Peste cinci ani sper să ajung din nou la Wimbledon.
Urmează să visez în continuare. Până acum a fost doar susținerea părinților, dar acum încep ușor-ușor să apară sponsori. Cu ei vom merge mai departe, pentru că, pe cont propriu nu ai cum”, a spus Alexia Tatu, potrivit gsp.ro.