Leo Grozavu a explicat, la Execuții Matinale, cu Gabriel Maricescu și Daniel Nazare, de ce echipa lui a pierdut clar meciul cu Dinamo, din Cupa României. Antrenorul Chindiei Târgoviște a acuzat programul pentru eșecul clar, 2-5, suferit pe Arena Națională.
”Știam când am venit la echipă că este greu să ducem două competiții cu aceeași echipă, lot. Au fost multe probleme, ne-am asumat astea. Când schimbi în totalitate… Nici cei care au intrat nu au arătat ce am dorit, lipsa jocurilor, a ritmului de joc, a contat foarte mult. Am și greșit mult, dar contează prea puțin. Bine, am avut și un program, ar trebui mai mult respect. Știu că s-a plâns și Șumudică, dar el nu va juca iar joi, după etapa asta. Noi am ajuns la 12 noaptea de la București și apoi, la nici 60 de ore, jucăm iar. Noi jucăm sâmbătă la 11, Dinamo joacă duminică seara.
Cupa nu este o prioritate, dar asta nu înseamnă că trebuie să tratăm meciurile cu detașare. Sunt jucători care trebuie să evolueze, să facă efort, întâlneam Dinamo de pe primul loc, nu poți să te prezinți așa. Oricum am făcut-o de oaie”.

