La Liga de Weekend, Răzvan Toma a dialogat telefonic cu fosta atletă Marieta Ilcu.
“Sunt născută la Darabani, în 1962, însă la doar două săptămâni după nașterea mea părinții s-au mutat la Hunedoara. Tatăl meu a venit să lucreze la Combinatul Siderurgic din Hunedoara, iar de atunci aici am copilărit și aici am crescut. Sigur că în vacanțe mergeam des în zona natală. Chiar nu demult, la începutul lunii octombrie, am fost ambasador al Maratonului Nordului și am ajuns din nou la Botoșani. Sunt locuri foarte frumoase și a fost o mare plăcere să revin acolo, la invitația lui Alex Teieșanu.
În copilărie, părinții ne duceau frecvent în vacanțe la Darabani, pentru că casa părintească a rămas acolo mult timp. Astăzi părinții mei nu mai sunt, însă casa și o parte din teren au rămas în familie. Mergeam mai ales la Păltiniș, localitate aflată în apropiere de Darabani.
Am multe povești legate de acele locuri, povești auzite de la mama și tata, care au trăit acolo înainte de mutarea la Hunedoara. Cunosc multe dintre întâmplările vremii din relatările lor. Tatăl meu a fost în război, iar mama, născută în 1922, a trecut și ea prin acele perioade dificile. Îmi povestea că, în vremurile în care se vorbea despre apropierea trupelor sovietice, părinții au trimis-o departe de zonă, unde a lucrat o perioadă la o fabrică, în apropiere de Prejmer, pentru a fi în siguranță. În acea parte a țării era aproape de graniță, iar oamenii trăiau cu multe temeri.
Darabaniul se află în nordul extrem al țării. După Darabani urmează Păltinișul și apoi mai multe sate până la zona de frontieră din apropierea Rădăuților Prut.
Am început școala la Hunedoara în 1969, iar la vârsta de 12 ani am fost selecționată la Clubul Sportiv Școlar Hunedoara de către antrenoarea Mariana Drăghici. Este clubul pe care îl conduc și astăzi, după mai bine de zece ani în funcția de director.
Am fost selecționată pentru atletism și am început antrenamentele. În familia mea exista însă și o puternică tradiție muzicală. Tatăl meu cânta la vioară, una dintre surorile mele a absolvit Facultatea de Muzică și este profesoară, iar fratele meu cânta la diferite instrumente. Tatăl meu m-a înscris și pe mine la școala de muzică atunci când aveam 10 ani și mi-a cumpărat o vioară.
Am studiat vioara timp de doi-trei ani, însă după ce am descoperit atletismul și mi-a plăcut tot mai mult ceea ce făceam la antrenamente, am ales sportul. Eram un copil foarte energic, îmi plăcea să mă mișc și să fiu mereu în activitate, iar în cele din urmă am renunțat la muzică pentru a mă dedica atletismului.”
Ascută tot interviul aici: