AUDIO | Narcis Răducan, avertisment pentru Reghe, după revenirea la FCSB: ”Profilul clubului va pune o frână dezvoltării. Nu are voie să nu fie în primele 3”

Narcis Răducan a explicat, la Fluier Final, cu Narcis Drejan, de ce crede că FCSB nu are voie să eșueze după întoarcerea lui Laurențiu Reghecampf. Totuși, fostul mijlocaș crede că Universitatea Craiova rămâne etalonul în fotbalul românesc în acest moment, mai ales după remiza cu Getafe, 1-1, din Conference League.

”E mare rezultat și pentru Craiova, și pentru fotbalul nostru, avem mare nevoie să ne agățăm de ceva în perioada asta. Este chiar de lăudat. Nu ai cum să nu te gândești și la echipa națională, cam ăsta este scenariul prin care ieșim onorabil chiar și în fața unor țări mai puternice. A jucat o echipă din La Liga cu o echipă din România care a avut parte și de decepții în această vară, după ce a fost scoasă de bulgari. Și a stat în picioare, a jucat de la egal la egal. Nu ne poate opri nimeni să obținem ceva și la un nivel mai mare, la cluburi sau la națională. Dacă scoți maximum din calitățile tale, nu este imposibil nimic. Este un exemplu bun ce a reușit Craiova, e de lăudat.

Se va bate la titlu, clubul va crește mai mult, arată tot mai mult ca o grupare europeană. Face pași importanți și, dacă avem tot mai multe cluburi cu o astfel de gândire, vom fi mult mai sus. Ceea ce văd la Craiova regăsesc și la cluburile din Polonia, ca să dau un exemplu, foarte bine organizate. Așa cum anumite practici au tras în jos fotbalul nostru, așa poate fi și în sens invers: când vezi că toată lumea lucrează într-un anumit mod, regăsit și în fotbalul mare, aceea este calea corectă.

”La FCSB nu a fost niciodată ușor”

La FCSB nu a fost niciodată ușor. Reghe a avut performanțe în trecut, a avut și un mandat în care lucrurile nu au mers așa bine, dar e o speranță în plus. Sigur, profilul clubului va pune o frână în continuare dezvoltării, dar asta nu înseamnă că nu se pot face lucrurile mai bine decât în ultimii 2 ani. Echipa nu are voie să fie mai jos decât ceea ce oferă financiar, trebuie să fie măcar în primele 3. Nu are voie mai jos. Dar lucrurile nu sunt simple, sunt semne de întrebare legate de unele transferuri. Ei trebuie să confirme măcar condițiile, probabil cele mai bune din România”.