AUDIO | Ingrid Istrate ne ține la curent, la Trafic Sport, despre activitățile sportive din Onești

Ingrid Istrate (președinta CSM Onești) discută cu Horațiu Sima și Răzvan Toma la Trafic Sport.

“Imediat după evenimentele cu Nadia din luna mai, la două săptămâni distanță, a avut loc competiția Invictus R‑Wing, o cupă internațională cu participare din șapte țări. Cu sprijinul Armatei Române au fost aduși la Craiova militari Invictus din toată Europa, iar competiția a avut trei categorii: Invictus, amatori și performanță. La amatori au intrat echipe de la ISU, din armată, pompieri și sportivi din zonă, iar la performanță au concurat juniorii de la Centrele Naționale Olimpice de Canotaj.

Pentru mine a fost o competiție cu un impact emoțional uriaș. Alături de acești soldați Invictus înțelegi altfel ce înseamnă sănătatea, determinarea și dorința de autodepășire. Un militar din Marea Britanie, care mai avea o singură mână, a urcat pe podium. Bucuria lui când a câștigat a fost incredibilă. La un moment dat a cerut să meargă singur la toaletă, refuzând ajutorul voluntarilor. S‑a ridicat și a mers pe propriile picioare, un gest mic, dar cu o forță enormă. A fost o lecție despre sprijin, demnitate și curaj.

Pentru anul viitor îmi doresc o competiție și mai mare cu Invictus și sper ca Armata Română să fie din nou alături de noi. Anul viitor sunt și Jocurile Invictus, iar ideea este să organizăm o competiție de verificare înainte, așa cum se practică și în pregătirea olimpică.

După Invictus am intrat într‑un parteneriat cu Club Rotary, care ne‑a sprijinit atât la gală, cât și la vernisajul organizat în perioada venirii Nadiei. Acum lucrăm împreună la un proiect amplu antidrog, dedicat părinților, profesorilor și adolescenților, un eveniment pe care îl vrem de mare impact și cu participare cât mai numeroasă.

Pe partea de performanță ne continuăm activitatea, cu ritmuri mai grele sau mai ușoare, dar mergem înainte. Dovadă este rezultatul Alexiei Șipoș, care acum două zile, la Campionatele Europene de juniori mari, a câștigat trei medalii de argint. Ea este deja campioană europeană anul acesta la categoria ei de vârstă. În plus, Iatăna a plecat cu echipa României la Campionatul Mondial de la Rotterdam, unde sperăm să o vedem în competiție.

Pe 11–12 noiembrie, la Onești, va avea loc Cupa României la gimnastică, o modalitate frumoasă de a închide anul „Nadia–Noi–Onești” tot printr‑o competiție de gimnastică. Apoi urmează Campionatul Național de lupte libere pentru tineret și, la final de noiembrie, Campionatul Național de haltere pentru seniori, unde ne dorim să readucem în Onești sportivii care au reprezentat orașul de‑a lungul anilor, inclusiv Alexia Șipoș și alți campioni care concurează încă la cel mai înalt nivel.

Avem acțiune, avem activitate și așteptăm semnarea contractului, sperând să nu apară întârzieri. Ideal ar fi ca în decembrie să fie semnat, pentru a respecta graficul stabilit, iar din ianuarie–februarie să se poată deschide șantierul.”

Ascultă tot interviul aici: