AUDIO | Viorel Filimon ne ține la curent cu situația tenisului de masă: “Atât echipele de băieți, cât și cele de fete au obținut rezultate foarte bune la turneele premergătoare Campionatului European”

Viorel Filimon (antrenor federal tenis de masă) a stat de vorbă cu Horațiu Sima și Răzvan Toma la Trafic Sport.

“Vești avem mereu, pentru că, exact ca în tenisul de câmp, tenisul de masă a devenit un sport extrem de popular, jucat pe toate continentele. Aproape în fiecare săptămână sunt turnee, sportivii pleacă dintr-un loc în altul, se antrenează înainte de startul competiției și apoi intră direct în meciuri.

Putem spune că da, atât echipele de băieți, cât și cele de fete au obținut rezultate foarte bune la turneele premergătoare Campionatului European, care va avea loc peste zece zile în Slovenia — campionatul european individual, cu probe de simplu și dublu mixt. Au fost prezenți la Open China, la Astana în Kazahstan, alții au jucat la Londra, în Germania și în alte locuri.

Cert este că băieții și fetele înaintează bine în competiții, chiar dacă au adversari puternici din Japonia, China, Coreea — Asia domină clar. Și să nu uităm sportivii din celelalte continente: Calderano din Brazilia, frații Lebrun din Franța și mulți alți jucători care apar constant la aceste turnee. Movileanu, de exemplu, a reușit un rezultat excelent la Astana, jucând finala; băieții au câștigat la dublu, au luat locul întâi, într-un concurs foarte tare, învingând chiar două cupluri din China.

La juniori, lucrurile merg la fel de bine. Ieri s-a încheiat în Franța Top 10 Europa, unde Bianca Roșu a obținut medalia de bronz. Iar alți jucători — Bernadette Szőcs, Samara, Adina Diaconu, Elena Zaharia, Andreea Dragoman — sunt prezenți constant în competiții, și sperăm ca în cele zece zile rămase până la Campionatul European să ofere o imagine frumoasă, să urce pe podium și, de ce nu, să aspire chiar la locul întâi.

La nivel de copii suntem la fel de bine. Au fost câteva concursuri importante, precum Euromini Champs, competiție pentru categoriile 10, 11 și 12 ani, unde sportivii noștri au luat locurile 1, 2 și 3.”

Ascultă tot interviul aici: