AUDIO | “Am văzut lucruri pozitive: pressing bun, avansat în prima repriză, posesie bună, progresie. Ne trebuie continuitate.” – spune Daniel Isăilă despre partida naționalei cu Suedia, la Liga de Weekend

Daniel Isăilă și Daniel Nazare, discută cu la Liga de Weekend, despre partida Suedia – România.

“Am simțit strategia de joc, în special în prima repriză, când cred că am făcut un joc destul de bun. A fost o repriză echilibrată, chiar dacă am primit cele două goluri destul de ușor. Al doilea, mai ales, pe final de repriză, în condițiile în care avusesem momente foarte bune: egalasem, avusesem două situații – șutul lui Man de la marginea careului, șutul lui Rațiu, foarte bun – și puteam chiar să preluăm conducerea.

Am luat pe finalul primei reprize acel gol dintr-o fază fixă, mult prea ușor. Cred că ne-am apărat puțin prea jos cu toată echipa și n-am avut oameni pe respingere. A fost acel șut periculos la marginea careului, iar mingea a doua nu a fost urmărită cum trebuie și am primit golul. După pauză, din păcate, nu știu din ce motive, am înțeles că Băluță a avut probleme medicale și a trebuit schimbat.

Iar Screciu, din păcate, a fost depășit la toate capitolele. A greșit multe mingi în primele minute ale reprizei secunde, iar schimbările care au urmat nu au adus nimic în plus. Din contră, nivelul a scăzut și nu am mai reușit să punem deloc în pericol poarta adversă.

Asta a fost. A fost și schimbarea de sistem. Știu că la echipa națională este foarte dificil: timpul e extrem de scurt, jucătorii vin după meciuri în campionat, primele două-trei zile sunt doar antrenamente de refacere, recuperare, foarte multe ședințe teoretice și puține practice. În condițiile astea, să vii cu un sistem nou e greu.

Una peste alta, așa cum am spus, am văzut lucruri pozitive: pressing bun, avansat în prima repriză, posesie bună, progresie. Ne trebuie continuitate. Din păcate, nu am reușit să punem aceeași presiune și în a doua repriză.

Chiar dacă nici ei nu au mai înscris, au avut câteva situații periculoase și acel gol anulat, care ne-a pus în dificultate. Asta e situația. Sunt lucruri pozitive, trebuie să rămânem pozitivi, dar și realiști: să vedem unde suntem, care e nivelul actual, unde joacă jucătorii noștri, ce ritm au. Calitatea, mentalitatea, filosofia, educația fotbalistică nu se schimbă de pe o zi pe alta. E nevoie de timp.

Ceea ce îmi place foarte mult este că Gică Hagi transmite enorm de multe mesaje pozitive: încredere, mentalitate sănătoasă, filozofie sănătoasă. Eu cred că doar așa putem crește.

Optimism trebuie să avem mereu. Realism, da, dar optimismul nu trebuie să lipsească. Fără încredere și fără o mentalitate sănătoasă, nu ai cum să progresezi și nu ai cum să crești.”

Ascultă tot interviul aici: