AUDIO | Dorin Alupei, despre nebunia din canotaj, din această vară: ”Trebuie să gestionăm atent”

Coordonatorul lotului național de canotaj, Dorin Alupei, a explicat, la Trafic Sport, cu Horațiu Sima și Răzvan Toma, cum decurg pregătirile înaintea unei perioade extrem de încărcate. Sportivii români se pregătesc pentru două competiții foarte importante, care se vor desfășura într-un interval foarte scurt de timp.

„Campionatul European va avea loc în Italia, la sfârșitul lunii iulie. Revenim apoi în țară și intrăm în linie dreaptă pentru Campionatul Mondial. Aceste competiții sunt mai apropiate ca niciodată, așa că va trebui să le gestionăm foarte atent. Intervalul este scurt, dar situația este aceeași pentru toate naționalele din Europa, din păcate. Așa au decis forurile internaționale, iar noi ne conformăm. Unde e ordin, cu plăcere.

Vom participa la aproape toate probele, însă ne interesează în mod special cele olimpice. Ne vom înscrie și în noile probe, dublu mixt și opt plus unu mixt, unde sportivii noștri au obținut performanțe deosebite. Sunt campioni mondiali la aceste probe, așa că vom participa și în aceste întreceri”.