AUDIO | George Cosac ne ține la curent despre “cel mai mare parc sportiv, finanțat și realizat integral de Fundația Țiriac”

Horațiu Sima și Răzvan Toma au discutat la Trafic Sport cu George Cosac, președintele Federației Române de Tenis.

“Chiar acum eram într-o discuție cu arhitecții de la Fundația Țiriac. Lumea știe mai mult sau mai puțin, dar în zona Otopeni va fi, practic, cel mai mare parc sportiv din România.

În zona patinoarului, în curând va fi dată în folosință sala Nadia, apoi Bazinul Olimpic de înot. S-a extins și spre zona de sub calea ferată, spre trenul care duce la gară. Până anul viitor, în martie – spre finalul lunii, când va avea loc turneul ATP 250 – va fi gata o bază nouă, cu nouă terenuri, un teren central, un teren de fotbal pentru copii, pistă de atletism și o viitoare sală cu 6–7 terenuri de tenis. Practic, va fi cel mai mare parc sportiv, finanțat și realizat integral de Fundația Țiriac.

cel mai mare parc sportiv, finanțat și realizat integral de Fundația Țiriac

Asta era discuția pe care am avut-o acum cu arhitecții, pentru că sunt în primul pas: așezarea terenului, obținerea aprobărilor, PUZ-urilor și altor avize.

Legat de tenis, sigur că toată lumea, în paralel, a urmărit turneul de la Wimbledon și Campionatul Mondial de Fotbal. Am avut și competiții în țară: la Buzău, aici pe baza Centrului Național de Tenis, a început și la Slobozia. Activitatea este extrem de intensă.”

Ascultă tot interviul aici: