The Groovy Bastards (Ioana, Andrei, Șerban și Theodor) au revenit în studio Sport Total FM, în cadrul emisiunii Fluier Final, cu Narcis Dreja, și am ascultat muzică bună, ne-au vorbit despre noul single “Lamentabil”, despre concertul de lansare și noul lor album.
Despre situația actuală a trupei și a concertelor, The Groovy Bastards spun: „Biletele sunt scumpe, totul e scump. Da, măcar ne-am obișnuit cu ideea. Dar pentru noi a fost ok. Încă lucrăm la piese și o să lansăm una pe 28 aprilie — o să povestim mai multe atunci. Dar tot lucrăm, tot cântăm. Cărăm–cântăm.”
„E dificil. Suntem pe life support, să zicem. Nu chiar moarte clinică. Și nu vorbesc doar de noi — e ceva dubios cu concertele anul ăsta. Are legătură cu economia țării, care este într-o ‘înflorire’ continuă. Și da, ne afectează și pe noi, pentru că se bagă taxe peste taxe. E destul de dificil în ultima perioadă. Trebuie să ne hiperoptimizăm cântările. Cred că e o perioadă dubioasă pentru toată lumea, nu doar pentru noi. Din punct de vedere artistic, totul e în comă. În moarte clinică. Dar noi suntem totuși într-un caz fericit, pentru că mai avem cântări. Avem una acum, pe 28, cum am zis, la București, în Expirat. Pregătim marea lansare pentru Lamentabil, piesa noastră cea mai nouă, pe care o găsiți deja pe Spotify și pe toate platformele de streaming. Probabil azi o s-o ascultăm în premieră.”
„Ne bucurăm că ne construim nișa noastră. Asta mă bucură cel mai mult. Nu vrem să fim mainstream, dar vrem să ne creăm bula noastră. Am încercat să optimizăm cât de mult… mai avem de lucru la optimizare. Să optimizăm procesul ca să putem ajunge la oameni. Și ne-am întrebat: ce contează cel mai mult acum? Social media! Așa că plusăm foarte mult pe treaba asta, ca să putem crește în perioada asta — și, cumva, funcționează.”
Ascultă tot interviul aici:
The Groovy Bastards este o trupă fusion înființată în 2015, ce îmbină o varietate de genuri muzicale precum Jazz, Funk, Rock, R&B, Soul și Hip-Hop și îi puteți asculta pe canalul lor de YouTube.

