Articol scris de Lect. Univ. Dr. de istorie Florian Olteanu
Pe 21 aprilie 753 î.Hr., s-a fondat Roma. Roma a devenit capitala Imperiului Roman și totodată centrul cu arenele cele mai frumoase, fie că vorbim de Campus Martius, de Circus Maximus sau de Colloseum.
Romanii organizau lupte de gladiatori, reconstituiri de lupte navale, lupte între oameni și animale, curse de care (cred că nu sunt singurul care m-am uitat la „Ben Hur”?).
Știu că pare greu de crezut, dar în epocă, unii gladiatori (deși erau sclavi, aduceți-vă aminte de Spartacus, nu aveau libertate personală, o dobândeau când se retrăgeau din activitate) erau celebri, se făceau pariuri, îi iubeau matroanele Romei și fiicele lor. Le intrau mulți, foarte mulți sesterți în buzunare și aveau mulți prieteni bancheri. Dar, ați văzut „Gladiatorul”, nu trebuie să mai insist cu asta.
Unii gladiatori, că tot am zis de Spartacus, au încercat și au reușit o vreme să inițieze o revoltă să zgâlțâie Roma până când un bogătaș precum Crassus și-a strâns armata privată, reușind să-l învingă pe Spartacus. 6.000 de prizonieri (foști sclavi-gladiatori) au fost crucificați pe o lungime de 60 km, între Roma și Capua, Capua fiind școala gladiatorilor pentru spectacolele romanilor, unde Spartacus, prizonier de război trac de origine, fusese gladiator și instructor de gladiatori.
Jocurile erau parte din „joie de vivre” pentru romani, doar pe „Colloseum” puteau să ajungă 80.000 spectatori în secolul I d.Hr.! Pe „Circus Maximus”, la maximul Imperiului Roman, prin secolul II d.Hr., intrau 225-250.000 spectatori! Asta în condițiile în care Roma a fost primul oraș al lumii care a depășit în perioada de glorie pragul de 1 milion de locuitori!
Așadar, Azteca, Maracana, Stade de France, San Siro, Santiago Bernabeu, Stadio Olimpico, Old Trafford, Estadio da Luz dar și biata noastră Arenă Națională au avut înaintași nu glumă!
Chiar și împăratul Commodus, fiul mult mai pașnicului împărat Marcus Aurelius, obișnuia să se lupte în arenă ca gladiator. Legenda spune că mama lui l-ar fi conceput cu un gladiator înainte ca gladiatorul să fie executat din ordinul lui Marcus Aurelius.
Jocurile romane erau mult mai violente și sângeroase (de aici provine și termenul de arenă, pentru că terenul mărginit de tribune și gradene era acoperit cu un strat gros de nisip ca să absoarbă sângele, să fie ușor de curățat după spectacole, iar nisipului i se spunea harenas), mureau oameni pe capete, erau departe de spiritul olimpic al Jocurilor Olimpice ale Greciei.
Luptele din arenele romane, foarte violente, sângeroase, fac ca wrestling, box, K1 să pară banalități astăzi. Așa că, dacă mergeți pe la Arenele Romane din Parcul Carol, să vă amintiți de unde le vine modelul și numele.
Pe Columna lui Traian, se vede cum inclusiv prin Dacia s-au construit amfiteatre, unul dintre cele mai mari fiind la Sarmizegetusa Ulpia Traiana.
Tot de pe la romani se pare că ne-am pricopsit și cu „zeul fotbal”. Militarii romani erau cantonați prin castre împrăștiate prin Londinium, Eburacum (Londra, York) sau prin alte așezări din Britannia până la râul Tweed, la Zidul lui Hadrian, care separă Scoția de Anglia, când se spune că romanii mai dădeau cu piciorul în capetele tăiate ale unor prizonieri capturați pe câmpul de luptă, tocmai, într-un soi de ritual violent ca să îi intimideze pe localnici.
Obiceiul n-a fost uitat, iar viitorii englezi au numit jocul cu obiectele rotunde (foot-ball) adică obiecte rotunde lovite cu piciorul. Și ne mai întrebăm de ce este fotbalul atât de violent, mai mult în afara terenului decât în teren.
Și să ne întoarcem la Roma: AS Roma, Lazio Roma, Stadio Olimpico, Jocurile Olimpice de la Roma, 2 titluri europene și 4 titluri mondiale la fotbal, adjudecate de Italia.
Totul este o poveste care a început acum 2779 de ani. Nu degeaba se spunea că „toate drumurile duc la Roma”!