Articol scris de Lect. Univ. Dr. de istorie Florian Olteanu
Suntem pe 19 aprilie 1989. În afară de anunțul plății datoriei externe de către România de pe 12 aprilie și de obișnuita retorică a pregătirii Congresului XIV al PCR, în România fotbalul ținea oamenii cu sufletul la gură.
La orizont, se profila și calificarea la Mondialul din Italia 1990, după două decenii de absență. Această realizare avea să se materializeze în noiembrie 1989.
Acum, în primăvară, pentru a doua oară în istoria sa, Steaua București reușea să ajungă într-o finală de Cupa Campionilor Europeni. În semifinale, Steaua a întâlnit în dublă manșă Galatasaray Istanbul.
Meciul tur de la București (pe „Ghencea”, au asistat 21.161 spectatori) din 5 aprilie 1989 a fost dominat net de „militari” cu un sec 4-0 (2-0 la pauză). A fost un efect de tip „Grivița” sau „Plevna” dacă este să ne amintim de istoria politico-militară bilaterală. Atunci, au marcat Ilie Dumitrescu (minutul 7), Hagi din penalty (minutul 40), Dan Petrescu (minutul 68), Gavril Balint (minutul 71).
În retur, la Izmir (pe Arena Atatürk, cu 35.000 suporteri în tribune), Steaua pregătită de Anghel Iordănescu a jucat cu S.Lung – D.Petrescu, Iovan, Bumbescu, Ungureanu – Hagi, T.Stoica ( înlocuit cu D. Minea în minutul 60), Rotariu (schimbat de Negrău în minutul 84), I.Dumitrescu – Balint, Pițurcă.
„Galata” lui Mustafa Denizli a contat pe Simović – Demiriz, Yavakuran, Önal, Körmaz – Altıntaș, Prekazi, Koçabıyık ( înlocuit de Koç în minutul 53), Kerimoğlu ( schimbat cu Tüfekçi, în minutul 65) – Kovačević, Tanman. Meciul a început la ora locală 18.30.
Tanman a deschis scorul în minutul 36 pentru „Galata”. Trei minute mai târziu, Ilie Dumitrescu, în minutul 39, a restabilit egalitatea. Ilie Dumitrescu a primit în acel meci un cartonaș galben, în minutul 10, fapt care l-a făcut indisponibil pentru cumul de cartonașe galbene pentru finala care avea să se dispute contra lui AC Milan. Turcii au primit și ei două cartonașe galbene: Yuvakuran în minutul 5 și Önal în minutul 49.
În a doua repriză, Simović a șutat o minge care l-a lovit în ceafă pe Victor Pițurcă. Balonul, deviat a ajuns în plasa „otomanilor”. Era normal să fie un gol valabil pentru Steaua, însă „centralul” partidei Keith Hackett nu a văzut faza și nu a acordat golul echipei românești.
Scorul a fost 1-1, 5-1 la general, și Steaua urma să joace finala la Barcelona, pe 24 mai 1989 contra lui AC Milan.