Rafael Nadal anunță că își încheie prematur sezonul din cauza accidentărilor. “Am suferit mult și e timpul să iau o pauză”

Rafael Nadal a anunțat că sezonul 2021 este încheiat pentru el și nu va mai participa la restul competițiilor programate anul acesta. Numărul 4 ATP spune că accidentarea la piciorul stâng l-a măcinat de-a lungul anilor, astfel încât este nevoit să ia o pauză.

Nadal suferă de sindromul Muller-Weiss, o boală degenerativă la scafoidul tarsian. Spaniolul a declarat că va căuta metode de tratament pentru a se bucura cât mai mult de tenis.

Salutare tuturor! Vreau să vă informez că, din păcate, trebuie să închei acum sezonul 2021. Sincer, am suferit mai mult decât trebuia cu piciorul meu în ultimul an și am nevoie de o pauză. După ce am discutat cu echipa și familia mea, decizia a fost luată și mă gândesc că este pasul bun spre a încerca să mă recuperez și să mă recuperez bine. A fost un an în care mi-au lipsit multe lucruri care înseamnă mult, Wimbledon, Jocurile Olimpice…

(…)

Am ajuns la concluzia că am nevoie de timp pentru recuperare. E nevoie să schimb o serie de lucruri și să încerc să înțeleg evoluția piciorului meu în ultima vreme. Nu este o accidentare nouă, e una pe care o am încă din 2005.

(…)

Promit că voi munci din greu pentru a încerca să mă bucur de sport în continuare pentru ceva timp. Vă îmbrățișez pe toți”, a scris Nadal, pe Twitter.

Spaniolul a revenit pe teren luna aceasta la Washington, după ce nu mai evoluase de la Roland Garros. El a fost învins în turul al doilea la Washington, iar apoi s-a retras de la celelalte competiții nord-americane.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -