Max Verstappen a obținut Marele Premiu de Formula 1 de la Las Vegas

Max Verstappen a obținut o victorie categorică în Marele Premiu de Formula 1 de la Las Vegas, menținându-și șansele în lupta pentru titlu, într-o cursă marcată de descalificările ulterioare ale lui Lando Norris și Oscar Piastri. 

Olandezul de la Red Bull a preluat controlul încă din primele viraje, profitând de greșeala lui Norris, plecat din pole position, care a ieșit larg în primul viraj după ce încercase să-și blocheze rivalul. Liderul clasamentului a pierdut teren și în fața lui George Russell, reușind să-l depășească abia spre final, dar fără să mai poată amenința supremația lui Verstappen, terminând la aproape 21 de secunde în urmă, cu probleme tehnice în ultimele tururi.

După cursă, atât Norris, cât și Piastri – inițial clasat pe locul patru – au fost excluși din rezultatele oficiale, din cauza uzurii excesive a plăcii de protecție de sub monoposturi, care nu respecta grosimea minimă impusă de regulament.  

Astfel, Russell a urcat pe locul secund, în ciuda dificultăților avute cu direcția monopostului Mercedes, iar colegul său Kimi Antonelli a completat podiumul. Italianul, plecat din poziția a 17-a, a avut o cursă remarcabilă, rezistând atacurilor lui Piastri și Leclerc în ultimele tururi. Totuși, o penalizare de cinci secunde pentru start anticipat l-a retrogradat în spatele lui Piastri în clasamentul provizoriu, rămânând la doar o zecime de secundă în fața lui Leclerc, care a pierdut teren pe final.

- Advertisement -