Ferrari domină clasamentul celor mai valoroase echipe din Formula 1

Ferrari domină clasamentul celor mai valoroase echipe din Formula 1, potrivit celei mai recente evaluări realizate de platforma Sportico, specializată în analize și informații din industria sportivă. Scuderia italiană este estimată la 6,4 miliarde de dolari, în timp ce valoarea cumulată a celor 10 echipe de pe grila actuală depășește 34 de miliarde de dolari.

Conform datelor Sportico, valoarea medie a unei echipe de Formula 1 a ajuns la 3,42 miliarde de dolari, depășind astfel media din Major League Baseball (2,82 miliarde de dolari). Doar francizele din NFL și NBA se situează mai sus în acest clasament al valorii medii.

În 2024, cele 10 echipe din F1 au împărțit premii în valoare totală de 1,27 miliarde de dolari, în creștere față de 1,22 miliarde în 2023. Repartizarea acestor sume ține cont de pozițiile ocupate în clasamentul constructorilor din sezonul anterior, dar și de veniturile generate în prezent. În plus, echipele care au câștigat titluri sau au încheiat în top 3 în ultimul deceniu beneficiază de bonusuri suplimentare. Ferrari, grație statutului său emblematic în istoria sportului, primește un bonus consistent de zeci de milioane de dolari.

În clasamentul valoric, Ferrari este urmată de Mercedes (5,88 miliarde de dolari), McLaren (4,73 miliarde) și Red Bull Racing (4,32 miliarde), echipa multiplului campion mondial Max Verstappen.

Chiar și echipa cu cea mai mică evaluare, Haas, este estimată la 1,68 miliarde de dolari — o valoare care depășește, spre exemplu, evaluarea echipei de baseball Milwaukee Brewers, cotată la 1,63 miliarde.

- Advertisement -