FCSB a reușit să obțină o nouă victorie în Liga 1, prin golul spectaculos al lui Octavian Popescu(min.79) și penalty-ul executat de Tănase(min.12).
Roș-albaștrii au câștigat cu emoții în fața celor de la Gaz Metan Mediaș, pe Arena Națională, scor 2-1, în fața a doar 2345 de spectatori prezenți în tribune.
În min. 12, Tănase reușește să înscrie din penalty, dintr-un șut sigur, în dreapta portarului.
În min.25, Gaz Metan înscrie golul egalizator prin Matricardi. După o centrare din corner, acesta a lovit mingea cu capul și a trimis-o direct în poartă.
În min. 79, a venit salvarea FCSB. Octavian Popescu a avut acțiune pe cont propriu la marginea careului, ajuns până în zona semicercului de la 16 metri, acesta a șutat, iar balonul a sărit din gazon și l-a păcălit pe Vâlceanu.
Așadar, FCSB a urcat pe locul al patrulea în clasament, cu 8 puncte obținute, la patru distanță de liderul CFR Cluj.