Invitat la Trafic Sport, cu Răzvan Toma, l-am avut ca invitat pe Ion Gabriel – antrenor lot invictus.
Ion Gabriel ne spune despre acțiunile sale de Ziua Drapelului Național: “A fost o acțiune foarte frumoasă, acțiune la care militarii veniți din echipa Invictus România a invitat pe oricine să participe. Este vorba despre sărbătorirea Zilei Drapelului Național printr-o ascensiune la munte și anul acesta a fost o ascensiune către Vârful Omu.
Pentru că n-a fost primul an în care militarii români sărbătoresc în acest mod ziua Drapelului Național, am mai fost și pe Vârful Negoiul, și pe Vârful Moldoveanu, am fost și la Crucea Caraiman și anul acesta a venit rândul Vârfului Omul și ne-am bucurat să avem alături aproximativ 700 de participanți. Nu i-am numărat, însă din cei care au confirmat, plus toți ceilalți care au văzut evenimentul pe rețelele de socializare și au dat curs invitației, credem că au fost în jur de 700 de participanți anul acesta pe Vârful Omul de Ziua Drapelului Național.”
Ascultă tot interviul aici: