Carmen Trandafir a fost invitată în studio-ul Sport Total FM, în cadrul emisiunii “Fluier final”, unde a depănat amintiri de colecție din cariera sa muzicală.
Celebra cântăreață de muzică ușoară și-a amintit cu drag de începuturile carierei sale și a dezvăluit care este piesa care chiar și în ziua de azi îi trezește emoții puternice.
În 1991, la doar 16 ani, a câștigat premiul pentru interpretare la Festivalul de la Mamaia, iar în 1992 a obținut trofeul la Festivalul Internațional „Orfeul de Aur” din Bulgaria.
În 1993, a lansat albumul „Micul Meu Univers”, urmat de compilația „Vino iubire, nu mă ocoli” în 1996. Repertoriul său include piese precum „Vreau inima ta”, „Mai târziu sau mai devreme” și „Nu privi în urma ta”.
Astăzi, Carmen Trandafir rămâne o prezență discretă, dar activă în muzică, continuând să creeze și să interpreteze piese care reflectă maturitatea și experiența sa artistică.
“Am debutat în muzică la 16 ani, la puțin timp după Revoluție. Este una dintre piesele mele preferate (n.r. – ‘Când mă gândesc la tine’, cu Compact), mai ales având în vedere istoria ei, faptul că Teo Peter mi-a fost alături la înregistrare. El a fost cel care și-a dorit și l-a sunat pe Paul Ciuci pentru a include în repertoriul propriu această piesă. Lui i-a plăcut foarte mult, i-au dat lacrimile.
Nu știu ce a trăit el în acel moment, dar știu ce am trăit eu când am cântat. Am cântat-o din prima așa cum am simțit. A fost ideea Marinei Almășan, la ‘Ceaiul de la ora 5’, când îi avea invitați pe Compact. Făceau surprize în emisiune, alți cântăreți erau invitați și le cântau câte o piesă din repertoriu.
Așa s-a întâmplat, Marina m-a sunat și mi-a spus să-mi aleg o piesă pentru emisiune. A fost ideea ei și îi mulțumesc. A fost destinul, unii oameni fac să se întâmple lucruri frumoase în viața noastră.
În urmă cu câțiva ani, am fost invitată la un concert al trupei Compact și am cântat piesa asta. Am avut emoții știind că e publicul Compact acolo, care ascultă un anumit gen de muzică. Și am avut un foarte mare succes. Am știut cum să adaptez piesa în funcție de stil, să îi pun amprenta mea.”, a povestit Carmen Trandafir, la Sport Total FM.
Ascultă aici interviul integral: