Cristi Pustai, încântat de naționala lui Mircea Lucescu: “Știu cum gândește și cum motivează jucătorii”

Cristi Pustai a avut numai cuvinte de laudă la adresa naționalei României și a selecționerului Mircea Lucescu. Tricolorii au 4 victorii din 4 posibile în grupa din Liga Națiunilor.

În direct la emisiunea “Execuții matinale”, Pustai a vorbit despre strategia lui Lucescu la cârma naționalei.

Cristi Pustai a scos în evidență faptul că echipa națională are un apetit mult mai mare pe faza ofensivă, cu câte 6 jucători aflați în mod regulat în ultima treime a terenului.

“E foarte bine că avem o toamnă liniștită. Adversarele sunt de nivel mediu spre slab. Clar, s-a văzut că în grupa noastră noi suntem lideri. Îl cunosc foarte bine pe nea Mircea, știu cum gândește, cum pregătește meciul și cum motivează jucătorii. Clar se vede o altă atitudine. Asta vine și după Campionatul European din vară. Jucătorii au prins altă încredere și sunt mult mai motivați.

Chiar dacă am jucat cu echipe mai slabe, am văzut câte 6 jucători în ultimii 30 de metri. Asta spune foarte multe despre strategia lui nea Mircea. Până la urmă, ar trebui să ne bucurăm de fiecare meci. Înainte obișnuiam să avem probleme cu echipele mici. Am avut rezultate nereușite. Acum însă, spune multe faptul că dai câte 3 goluri la fiecare meci.

Nea Mircea are această strategie în care jucătorii se înțeleg din priviri. Mergând pe continuitate și stabilitate în cadrul lotului, e un lucru foarte bun pentru orice echipă. El tot adaugă câte un jucător. La echipa națională trebuie să fii de top.”, a spus Cristi Pustai, la Sport Total FM.

Ascultă aici interviul integral:

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -