MONACO – BARCELONA
Monaco și Barcelona se întâlnesc joi seară de la 22:00, în noul format al Ligii Campionilor. Ambele formații au un start excelent de sezon, însă în timp ce Barca lui Flick are victorii pe linie în La Liga, monegascii au și o remiză. Totuși, ultima întâlnire s-a încheiat cu victoria lui Monaco. Ultima înfrângere suferită de gruparea blaugrana a venit chiar în meciul cu AS Monaco, disputat chiar înainte de startul sezonului. UCL este însă provocarea supremă pentru Barcelona, care din 2015, de când a câștigat ultima dată competiția, a reușit să treacă de sferturile de finală o singură dată.
ATALANTA – ARSENAL
Câștigătoarea Europa League a sezonului trecut își începe sezonul din Liga Campionilor cu un meci tare acasă, împotriva unui adversar care nu a pierdut în acest sezon. Va fi prima întâlnire dintre cele două formații. După șase sezoane de absență din Liga Campionilor, Arsenal și-a făcut revenirea în toamna anului trecut, când a ajuns până în sferturile de finală, pentru prima dată după 14 ani, unde a pierdut în fața lui Bayern Munchen. Totuși, parcursul a întărit încă o dată forța pe care „tunarii” o au sub comanda lui Mikel Arteta, aflându-se la al doilea sezon consecutiv din Premier League pe care îl termină pe locul secund.
ATLETICO MADRID – RB LEIPZIG
Unul din cele mai atractive jocuri din prima etapă de Champions League (faza ligii) se va disputa joi la Madrid. Atletico și Leipzig au început fără eșec acest sezon și au ambiții mari în noul format din UCL. Cele două echipe s-au mai înfruntat în 2020 în UCL, în perioada pandemiei. Atunci, într-un duel de ”sferturi”, disputat într-o singură manșă, lipscanii i-au surprins pe ”saltelari” cu un 2-1. Olmo (51) a deschis scorul, Joao Felix (71) a egalat din penalty, Leipzig câștigând prin reușita lui Adams din minutul 88.
STEAUA ROȘIE BELGRAD – BENFICA
Faza ligii din Champions League aduce în prima rundă un duel între două foste câștigătoare ale cele mai importante competiții inter-cluburi din Europa. Va fi o seară de joi incendiară în ”Marakana” belgrădeană, acolo unde Steaua Roșie și Benfica se revăd după exact 40 de ani. În toamna lui 1984, cele două cluburi se duelau în Cupa Campionilor Europeni și generau o ”dublă” dramatică. Acasă, sârbii s-au impus cu 3-2, dar lusitanii au răsturnat situația în retur, impunându-se în propriul fief cu 2-0. Dacă Benfica nu a mai jucat de-atunci contra vreunui club din Serbia, Steaua Roșie are un raport echilibrat de două victorii, trei remize și două înfrângeri contra echipelor portugheze, în întrecerile UEFA.
FEYENOORD – LEVERKUSEN
Sezonul anterior a fost unul aproape perfect pentru Bayer Leverkusen, care a fost la un pas să încheie neînvinsă și cu trei trofee. Singurul eșec a fost cel cu Atalanta, din finala Europa League, care a venit după cucerirea titlului din Bundesliga și înainte de triumful din Cupa Germaniei. Un parcurs precum cel din stagiunea anterioară este însă greu de repetat pentru echipa lui Xabi Alonso. De altfel, înainte să treacă la următorul nivel, adică înainte de startul Ligii Campionilor, a pierdut deja o partidă. S-a întâmplat cu Leipzig, acasă, în runda a doua din Bundesliga. A cedat cu 3-2, cu toate că a condus cu 2-0.