Daniel Oprea, președintele comisiei juridice la FR de Culturim și Fitness, a fost invitatul zilei la Liga de Weekend, unde a vorbit despre sportul de performanță, activitatea federației, dar și despre sportul de masă.
Daniel Oprea spune că fitness-ul a devenit cel mai popular sport din România, fiind practicat de tot mai multe persoane amatoare în sălile care se găsesc la tot pasul. Totuși, acesta atrage atenția că mulți dintre antrenorii personali la care apelează sportivii amatori nu sunt cei mai pregătiți, iar acest lucru ar trebui corectat.
“Nu știu dacă ar trebui să-i dăm această conotație de problemă serioasă (n.r.: dacă instructorii au o acreditare), dar în mod sigur poate deveni una în momentul în care acest management instituțional al ceea ce înseamnă instructor de fitness/antrenor personal nu se va face în mod corect.
Trebuie să aveți în vedere faptul că există două componente ale fitness-ului, este vorba de componenta de sport de performanță, care e diferită de zona de instructori/antrenori personali și fitness-ul recreativ, acela pe care îl practică tot omul care merge într-o sală, în parc sau unde se antrenează el. În zona sportului de performanță e clar că vorbim de antrenori, acele persoane calificate, cu carnet de antrenor, care pot să pregătească sportivi de performanță pentru competiții, pe aceștia îi găsim în zona cluburilor sportive, fie că sunt ele departamentale, fie că sunt particulare.
În ceea ce privește sportul la nivel recreativ, în discuția noastră fitness-ul, devine, pe zi ce trece, cel mai popular sport din România. Vedem tot mai multe săli care funcționează și slavă domnului au clienți suficienți de mulți. Problema este că oamenii care vin către aceste săli de fitness a nevoie de ghidajul necesar, de instrucțiuni, sunt foarte mulți dintre noi care n-au nicio legătură cu fenomenul. Omul vine la sală, se adresează la recepție și spune că vrea să slăbească sau să acumuleze masă musculară.
De aici începe ceea ce numiți dvs. o mare problemă, în momentul în care persoana aceasta care își dorește o modificare a compoziției corporale ajunge față în față cu acel personal trainer. Lumea acestor personali traineri a explodat în ultimii ani, dacă vorbim de acum 20 de ani, nici nu exista așa ceva. Dar iată că România se înscrie în aceastră traiectorie și acest fenomen ia amploarea.
Partea rea, ca să zic așa, este că nu există o evidență clară și nu neapărat o instruire unitară a acestor personali traineri. Sigur, foarte mulți dintre ei își obțin tot felul de diplome de la școli de fitness, de prin străinătate, de pe nu știu unde, ori trebuie să fim sinceri unii cu alții: sediul materiei pentru fitness este Federația Română de Culturism și Fitness pentru că aici se mănâncă fitness pe pâine. Pe lângă zona de performanță, federația formează acești instructori, le dă diplome, diplome acreditate de Ministerul Muncii și Ministerul Educației, apoi îi duce în piață și ei sunt foarte bine pregătiți”, a declarat Daniel Oprea.
Discuția integrală poate fi ascultată mai jos: