Din Bundesliga până în Superliga și din La Liga până în Premier League și Serie A, avem meciuri pe toate gusturile. Așa că hai să-ți spunem câteva dintre duelurile de azi, iar tu alege din bogata ofertă Superbet, disponibilă pe site și în aplicație, și distrează-te responsabil!
⚽ LEIPZIG – LEVERKUSEN
Acest început de an ar trebui să fie definitoriu în privința șanselor la titlu ale lui Bayer Leverkusen. Deocamdată, echipa lui Xabi Alonso a început bine 2024, cu o victorie la Augsburg, prin care și-a păstrat avansul de patru puncte în fața lui Bayern. Leipzig își vede amenințat și locul în Top 4, pentru că avansul pe care îl avea față de Dortmund, la finalul anului (șase puncte) s-a înjumătățit după ce a pierdut etapa trecută în fața lui Eintracht Frankfurt.
⚽ PETROLUL – DINAMO
Înaintea primei etape de SuperLiga din 2024, ploieștenii sunt situați pe locul 10, cu 27 de puncte, la cu doar trei puncte mai puține decât ultimul loc de play-off, ținut de Farul, astfel că o victorie ar fi esențială pentru prahoveni în cursa de calificare în Top6. Dincolo, alb-roșiii au prins aripi înaintea finalului de 2023, ei ajungând la 16 puncte cu Zejlko Kopic, dar, deocamdată, sunt clasați tot pe un loc direct retrogradabil, 15.
⚽ ARSENAL – CRYSTAL PALACE
Cu o singură victorie în ultimele cinci etape din Premier League, Arsenal încearcă să-și redescopere forma sportivă din primele 15 runde, cu care a ajuns până în vârful ierarhiei. Arsenal încearcă să evite acum a patra înfrângere la rând în toate competițiile, lucru care nu s-a mai întâmplat din 2018. Victoria este un „must have” pentru a egala Manchester City și Aston Villa și a se apropia la 2 puncte de Liverpool, care va juca o zi mai târziu la Bournemouth.
⚽ UDINESE – MILAN
Il Diavolo are clar prima șansă și va căuta să se revanșeze pentru eșecul suferit în tur, pe San Siro, contra echipei lui Cioffi. Acea înfrângere este unul dintre motivele pentru care distanța dintre rossoneri și rivalele Inter și Juventus este atât de mare în prezent. Udinese are doar 6 înfrângeri în acest campionat. Doar Inter, Juventus, Milan și Bologna au pierdut mai puține meciuri în acest sezon din Serie A.
⚽ VALENCIA – ATHLETIC BILBAO
Două dintre cele mai în formă echipe din acest moment în La Liga se întâlnesc în etapa cu numărul 21, pe Mestalla. Valencia vine după trei victorii consecutive și este fără eșec de patru, în timp ce bascii și-au depășit recordul de meciuri la rând fără eșec din acest secol, 14. După 20 de etape, „liliecii” sunt pe locul 8, cu 29 de puncte, la doar trei lungimi de zona cupelor europene, în timp ce „leii” din Bilbao sunt pe podium, pe 3, cu 41 de puncte, la fel ca Barcelona, dar cu un golaveraj superior catalanilor.
Inspiră-te din avancronicile publicate zi de zi pe site și în aplicația Superbet și zi-ne de pariuri: tu ce bilet pui astăzi?