Adrian Porumboiu a vorbit, în direct la Sport Total FM, despre “regula 5+6” care va intra în vigoare din sezonul 2024/2025, în primele 2 ligi din România.
Potrivit lui Răzvan Burleanu, ”regula 5+6” le impune cluburilor să aibă permanent pe teren minimum 5 jucători români formați la nivel național și care sunt eligibili pentru selecționatele României.
Poromboiu, fost arbitru internațional și fost patron la FC Vaslui, spune că probabil ideea este una bună, însă problema majoră în fotbalul românesc o reprezintă finanțarea și eșecul cluburilor de a aduce jucători calitativi.
“Probabil că e o idee bună, orice idee care apare la început e controversată. N-am nicio imagine reală asupra unei asemenea decizii pentru că pe de-o parte 5 jucători înseamnă totuși ceva, ceva. Ne uităm în celelalte campionate puternice din Anglia, chiar din Italia, chiar din Franța, din Germania mai puțin, unde nu știu dacă sunt 3 sau 4 jucători de naționalitate. Dar 5 jucători sunt mulți, puțini, nu știu, sunt rupt de realitățile astea cotidiene din fotbalul românesc și nu pot să-mi dau o părere.
E important ce jucători aduci și pe ce contracte și pe ce prețuri de transfer vin. Aduci unul care zici că fuge bine și îi dai 50.000 și vrei să joci în UCL cu el, aduci unul care a jucat 3 meciuri la Iași, a fost senzațional și-l vinzi cu 10 milioane, dar el dă cu stângul în dreptul, adică n-ajungi să creezi o emulație în fotbalul românesc. Jucători modești, care practică un fotbal modest și jucătorii români nu pot să depășească acea modestie a jucătorilor care sunt transferați în România. Până n-aduci jucători cu contracte mari, să plătești preț de transfer pentru ei, jucători cunoscuți, restul putem sa vorbim orice… Dar cluburile n-au banii din celelalte campionate, n-au drepturi de televizare, mă refer la campionatele mari, nu la astea din sud-estul Europei. Aici problema e problema financiară, toată lumea ar vrea să meargă cu un Mercedes, dar e bună și o Dacie”, a declarat Porumboiu.