Ultima rundă din Champions League aduce SuperMeciuri la Superbet, unde te așteptăm cu #SuperPariuri, #SuperAvantaj și #Combinabile pe cele mai tari meciuri ale zilei.
MANCHESTER UNITED – BAYERN MUNCHEN
Manchester United și Bayern Munchen se întâlnesc într-un clasic din UEFA Champions League, marți, 12 decembrie, de la ora 22:00, pe Old Trafford. Este un meci tare însă doar din punct de vedere al numelor implicate, pentru că, altfel, partida din ultima etapă a grupei A mai contează doar pentru ”diavoli”, care suferă în acest sezon. Bayern și-a asigurat primul loc în grupă după primele patru jocuri și nu au miză la Manchester, așa cum n-au avut nici în etapa precedentă, cu Copenhaga, acasă. United trebuie să câștige însă neapărat, altfel va termina mai mult ca sigur pe ultima poziție.
INTER MILANO – REAL SOCIEDAD
Deja calificate în optimile de finală ale Ligii Campionilor, Inter și Real Sociedad sunt adversare în ultima etapă a Grupei D, marți, de la ora 22:00, pe Stadio Giuseppe Meazza, într-un meci care va decide cine termină pe primul loc. Cele două echipe sunt la egalitate de puncte după 5 runde, câte 11, însă spaniolii au golaveraj mai bun (+5, față de +3), astfel că italienii vor termina primii doar dacă vor reuși să câștige. În tur, la San Sebastian, a fost 1-1, cu Inter marcând pe final prin Lautaro Martinez, după ce Brais Méndez a deschis scorul în startul unei partide pe care bascii au dominat-o în cea mai mare parte a timpului.
UNION BERLIN – REAL MADRID
Deja calificată de pe primul loc, Real Madrid abordează meciul de la Berlin, cu Union, ultima clasată din grupă, conștientă că partida contează doar pentru germani. Union mai poate încă prinde locul 3, care să-i permită continuarea aventurii europene în UEL, dacă o învinge pe Real, iar Braga pierde la Napoli. Echipa lui Carlo Ancelotti a pierdut în acest week-end locul 1 în clasamentul din La Liga, după ce a reușit doar o remiză, 1-1 cu Betis, iar Girona s-a impus cu 4-2 în deplasare, cu FC Barcelona. „Los blancos” sunt acum pe locul 2, la două puncte în spatele revelației sezonului din La Liga.
PSV – ARSENAL
PSV are deja un loc în optimile de finală, după ce a pierdut doar unul dintre cele cinci meciuri de până acum. Acea înfrângere a venit chiar în jocul tur, pe Emirates Stadium, scor 0-4. În celelalte patru întâlniri a acumulat 8 puncte, cu trei mai multe decât următoarea clasată, Lens. Olandezii au deja avantajul meciurilor directe contra francezilor, după 1-1 în deplasare și 1-0 acasă. Pe teren propriu, PSV a mai înfruntat Sevilla în actuala stagiune, meciul fiind terminat la egalitate, 2-2. Atât cu Lens, cât și cu formația spaniolă, Luuk de Jong a reușit să puncteze. Atacantul a marcat în fiecare dintre ultimele sale șase meciuri europene pe teren propriu (patru meciuri în Liga Campionilor și două în Europa League).
OȚELUL GALAȚI – SEPSI SFÂNTU GHEORGHE
Eventuala învingătoare din meciul de marți, 12 decembrie, își va spori șansele de a rămâne în zona play-off. Oțelul Galați și Sepsi OSK sunt vecine de clasament acum, situându-se pe locurile 10, respectiv 11, au câte 23 de puncte și sunt separate de golaveraj (19-17 versus 21-21). Așadar, așteptăm un meci echilibrat, în singurul duel oficial de până acum dintre cele două grupări fiind 1-1. În tur, Pop a deschis scorul în minutul 5 la Sfântu Gheorghe, gazdele reușind golul care a adus un punct abia în minutul 86, prin Safranko.