România a fost repartizată în grupa E la EURO 2024, împreună cu Belgia, Slovacia și câștigătoarea play-off-ului rutei B, adică una dintre următoarele echipe: Bosnia și Herțegovina, Ucraina, Islanda sau Israel.
Imediat după tragerea la sorți de la Hamburg, Edi Iordănescu a oferit o declarație la cald, în care a anunțat si obiectivul României la EURO 2024, calificarea în optimile de finală.
“Obiectivul nostru este să mergem mai departe, să trecem de aceasta grupă. Vom continua să muncim ca și până acum, avem drumul nostru, șansa noastră, și împreună, cu unitate și încredere, am demonstrat că putem realiza multe lucruri frumoase. Nu va fi ușor, indiferent de echipa care va veni din play-off. Este Campionatul European și toate formațiile de aici sunt valoroase”, a declarat Iordănescu.
Și jucători precum Nicolae Stanciu, Ianis Hagi, Răzvan Marin sau Radu Drăgușin au oferit reacții, potrivit site-ului FRF.
“Sunt echipe destul de puternice, dar nu sunt cele mai puternice echipe cu care puteam pica. La începutul tragerii mi-aș fi dorit să avem o grupă cu Portugalia și Italia, n-am jucat niciodată împotriva lor. Suntem conștienți unde suntem, suntem conștienți că prin forța grupului am reușit să obținem această calificare, de pe primul loc în grupă, și ne dorim mult mai mult. Vrem să trecem de faza grupelor!” – Nicolae Stanciu.
“Ne vom lupta de la egal la egal cu fiecare echipă din grupă! Vrem să ne calificăm mai departe, dar fără să ne subestimăm adversarii. Suntem la Campionatul European, iar fiecare echipă care este aici și-a câștigat dreptul prin muncă!” – Ianis Hagi.
“O grupă bună, o grupă echilibrată, chiar dacă Belgia pleacă favorită, dar cu siguranță va fi o luptă strânsă. Îmi doresc să dăm totul pentru fiecare punct, pentru fiecare victorie, așa cum am facut-o în preliminarii, iar la finalul celor trei meciuri să ne calificăm mai departe! Hai, ROMÂNIA!” – Răzvan Marin.
“O grupă care ne dă speranțe mari, o să mergem în Germania foarte încrezători și doar cu gândul de a trece mai departe de faza grupelor. Este Campionatul European, sunt prezente cele mai bune echipe din Europa! Orice se poate întâmpla, iar eu am încredere că împreună o să obținem rezultatele pe care noi ni le dorim!” – Radu Drăgușin.
“Am urmărit tragerea împreună cu Florin Tănase și cred că se poate compara cu grupa noastră de calificare. Avem Belgia favorită, dar cu care ne vom putea bate, și după vin celelalte trei care se vor lupa pentru a se califica mai departe. Ne așteptă meciuri dificile, dar noi trebuie să avem încredere în noi și să continuăm acest drum bun pe care l-am început. Această calificarea a fost doar un prim pas! Trebuie să ne pregătim foarte bine pentru că mergem la EURO de le locul 1 în grupă, cu cea mai bună defensivă, iar acest lucru ne obligă!” – Andrei Burcă.