Cu ocazia ultimului antrenament din cadrul cantonamentului, aproximativ 15 sportivi legitimați la SCM Gloria Buzău, secția box, au decis să iasă la o plimbare în stațiunea Bușteni.
În timp ce se odihneau pe una dintre băncile din fața magazinului Profi, trei localnici s-au apropiat de grupul sportivilor.
,,Erau beți criță, aveau bidoane de bere în mâini! – ne-a povestestit Bianca Lăcătuşu.
Bianca, a reacționat imediat și le-a indicat celor trei indivizi să păstreze distanța doarece sunt sub influența alcoolului, însă unul dintre ei a pus mâna pe o motocoasă și a început să îi amenințe pe tineri.
Bianca putea rămâne fără brațul drept.
Deoarece majoritatea erau minori, Bianca a încercat să sară în apărare grupului, însă aceasta a fost rănită de motocoasă în timp ce se lupta cu localnicul. O altă sportivă a sărit și ea în ajutor, însă a leșinat deoarce a făcut un atac de panică.
Pentru aplanarea conflictului, a fost nevoie de intervenția unor adulți aflați în zonă, iar apoi a poliției.
Polițiștii au reușit să-l identifice pe agresor. Acesta este un bărbat de 48 de ani și a fost ridicat de oamenii legii din apropierea locului unde s-a produs incidentul.
A fost condus la secție pentru audieri.
„La data de 19 iulie a.c., în jurul orei 20.30, poliţiştii Staţiunii Buşteni au fost sesizaţi prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că în faţa unui magazin din staţiune, a izbucnit un conflict, între mai multe persoane”.
„În urma sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au identificat o tânără, în vârstă de 19 ani, care a declarat faptul că, a avut un conflict spontan cu un bărbat, din cauza unui loc pe o bancă din faţa unui magazin. Poliţiştii au reuşit identificarea persoanei, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din oraşul Buşteni, fiind depistat de către patrula de siguranţă publică, în proximitatea locului faptei şi condus la sediul unităţii de poliţie pentru audieri. Tânăra a fost transportată la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, fără a rămâne internată”, a transmis IJP Prahova.
Contacta de noi, antrenorul SCM Gloria Buzău – Constantin Voicilaș (maiestru emerit al sportului), nu a dorit să comenteze cazul.