Sepsi OSK Sf. Gheorghe a remizat, scor 2-2, cu Bodo/Glimt, în manșa tur a play-off-ului Conference League și merge încrezătoare în Norvegia, unde va forța calificarea în grupe.
Laszlo Dioszegi a vorbit, în direct la Sport Total FM, despre meciul de la Sf. Gheorghe și despre decizia oficialilor Superligii de a nu amâna meciul cu Poli Iași din acest weekend.
Patronul covăsnenilor spune că echipa nu a găsit cazare în Iași, pentru că un eveniment mondial de gaming are loc în aceste zile acolo, astfel că echipa va sta la Roman, la aproape 100 de kilometri distanță. Dioszegi spune că returul din Conference League este prioritatea clubului și că în cazul unei calificări va oferi 25.000 de euro primă pentru fiecare jucător.
“Băieții s-au dăruit exemplar. Foarte multe echipe pot lua exemplu de la băieții noștri pentru că nu s-au dat bătuți niciodată. Am întâlnit o echipă foarte bună, s-a văzut posesia, s-au văzut pasele, totul s-a văzut. Este o echipă foarte bună Bodo/Glimt. Am reușit să facem un egal cu care cât de cât mergem încrezători în retur.
Eu sunt foarte sincer, jucătirii mei sunt extenuați, 100% eu cred că orice rezultat ar fi fost ieri, la meciul de duminică, la ora 1, nu cred că Ciobi punea echipa standard. Acum nici nu știu cu cine merge, că vrea să odihnească 6-7 jucători. Pentru noi e foarte important returul, nu știu cu cine mergem, ce jucători găsim la juniori să mergem la Iași. Așa au decis să se joace, n-am făcut scandal, n-am urlat, n-am zis nimic, dar pentru noi era foarte bine să nu mergem la Iași pentru că n-am găsit nici măcar hotel, am găsit la Roman, la 88 de kilometri de Iași. Mergem cu ce avem, normal că mergem să facem un meci bun, nu avem foarte multe șanse, vă spun din start. Asta e, ne focusăm pe meciul de joia viitoare și după, dacă cumva venim acasă învinși, ne concentrăm 100% la campionat și la cupă.
E normal că dacă intrăm în grupă și jucătorii au o primă foarte mare, așa mi se pare corect. Dacă noi beneficiem de niște sume, cei care au adus aportul să primească o parte din sumă. 25.000 de euro de jucător e prima, n-a fost niciodată una așa mare, nici 5000 pe un singur meci nu știu dacă a fost în istoria clubului. Noi nu facem totul pentru bani, facem pentru club și banii nu sunt totul”, a declarat Dioszegi.