Articol scris de Lect. Univ. Dr. de istorie Florian Olteanu
Nu am eu mare talent de scriitor sau jurnalist sportiv, dar dacă m-ar bate gândul vreodată să-mi încerc norocul cu o istorie a fotbalului românesc, i-aș da titlul, „Noiembrie, între bucurii și drame”.
Asta, pentru că nu de puține ori, noi microbiștii sau „sportivii din tribune” cum scria regretatul actor român de etnie greacă Hristu Nicolaide, am visat frumos, ori am intrat într-un șoc.
Mi-a rămas în minte un titlu din presa sportivă de acum 32 de ani, pe care îl citez aproximativ „În această seară vom fi conectați la electrocardiograful de la Cardiff”!
Păi, dacă e să ne gândim că în 15 noiembrie 1989, prindeam biletele de Roma pentru Coppa del Mondo 1990, bătând danezii cu 3-1, în 20 noiembrie 1991, bulgarii ne-au lăsat fără biletele la avionul de Stockholm pentru CE 1992. Ei nu contau în schema aia, urmau să stea acasă, dar golul egalizator i-a trimis la turneu pe scoțieni.
În 10 și 14 noiembrie 2001, Slovenia ne-a lăsat acasă și am văzut Mondialul din Coreea de Sud-Japonia, la televizor.
Am lăsat la urmă un meci de mare bucurie, vecină însă cu riscul de infarct miocardic. Se întâmpla la Cardiff, capitala Wales (Țării Galilor) pe 17 noiembrie 1993.
Pe scurt, rămași acasă în 1992, tricolorii Generației de Aur care primiseră botezul focului în Italia 1990, au abordat drumul spre Mondialul din SUA, 1994.
Am căzut într-o grupă, echilibrată zic eu, în care concuram alături de Țara Galilor, Belgia, Cehoslovacia (ultima campanie de calificare în care țara a mai jucat așa, pentru că de la 1 ianuarie 1993, Cehoslovacia se desprinsese pașnic în Cehia și Slovacia) și Insulele Feroe (Faeroer, regiune autonomă a Danemarcei).
Campania a început bine, am zice! La vremea aceea, un 7-0 contra celor din Feroe era de așteptat (n-aș mai spune asta acum când abia a trecut Croația de ei cu 3-1!). Ce ne-a dat puterea de a spera a fost acel 5-1 la București cu Țara Galilor. Galezii, prin Rush, reușeau golul de onoare. Apoi, în 14 noiembrie 1992, am avut un egal cu Cehoslovacia acasă, 1-1, onorabil.
Ne-am descurcat bine și cu Cipru, în 29 noiembrie 1992, o victorie în deplasare cu 4-1. Apoi, a venit dezastrul. Ne-au trezit la realitate, belgienii, care ne-au învins la limită. Am câștigat în aprilie 1993, meciul cu Cipru, 2-1, acasă. A urmat apoi dezastrul de la Kosice care a însemnat final de carieră la Națională pentru Cornel Dinu ca selecționer și pentru Silviu Lung ca portar. Din păcate, ca oltean ce mă aflu, a fost nedrept modul în care Lung a fost criticat. Nu doar el a pierdut acel meci. Ajunseseră gazdele (Cehoslovacia cu 2 oameni mai puțin pe teren și la 3-2, românii au mai primit 2 goluri! S-a terminat 5-2, era vara lui 1993 și calificarea părea compromisă.
Anghel Iordănescu, fost secund la Sevilla, când Steaua triumfa în Europa, apoi fost principal la Steaua în dezastrul cu AC Milan, a primit sarcina să mai salveze ce se poate. România și-a lins rănile și a trecut de Feroe cu 4-0 și de Belgia cu 2-1. Meciul a fost greu cu un arbitru care i-a cam favorizat pe belgieni. Și să nu uităm că legendele Enzo Scifo sau Michel Preud’homme evoluau la ei!
Și iată că în 17 noiembrie 1993, calificarea se juca la Cardiff, în Țara Galilor. Hagi deschidea scorul pentru noi în minutul 32. Intram la pauză cu avantaj și biletele de America păreau asigurate. Drama s-a declanșat în minutul 61. Dean Saunders a reușit să egaleze. Aproape instantaneu, la o acțiune nouă de atac a galezilor, arbitrul de atunci elvețianul Kurt Roethlisberger a dictat un 11 m. Reluările îl arătau fluierând cu ochii închiși! Toate speranțele erau pe portarul Florin Prunea. Marele portar și-a amintit că atunci s-a concentrat și parcă l-a hipnotizat pe Paul Bodin care a nimerit transversala!
Când totul părea pierdut, în minutul 83, Florin Radu Răducioiu marca golul calificării și România câștiga grupa preliminară! Se termina 2-1! Nu se știe din ce motiv, galezii au întrerupt emisia, așa că nu s-a putut vedea bucuria pe stadion! Meciul a fost transmis de TVR în acea seară!
A urmat în vara lui 1994, apogeul Generației de Aur! Elveția (îi mai întâlnisem și la preliminariile pentru Euro 1992), SUA, Columbia urmau să ne fie adversari în grupă. Aveam să trecem de Argentina în optimi și să pierdem dramatic în sferturi cu Suedia, dar astea sunt alte povești de care ne vom ocupa altă dată!