Super Gala Fanatik 2025 s-a încheiat într-o atmosferă spectaculoasă, confirmând încă o dată statutul de reper absolut al performanței sportive românești. De aproape două decenii, gala reunește marile nume ale sportului, personalități influente, șampioni ai prezentului și legende ale trecutului, într-un show la standarde ridicate, cu momente speciale și invitați surpriză.
Cel mai așteptat moment al serii a fost anunțul lui Marius Mitran: Editorialistul Anului 2025 este „șampion-lig-ul” Narcis Drejan – coleg, prieten și redactor-șef al Sport Total FM. Premiul a fost primit într-o atmosferă distinsă, plină de umor și voie bună. Premiul a i-a fost acordat pentru editorialul din GSP.ro, “Emeric Ienei, Domnul care a învins zgomotul“. Narcis a urcat pe scenă și a deschis discursul cu o poveste scurtă și amuzantă, apoi a devenit emoționat vorbind despre regretatul Ilie Balaci și a dedicat distincția regretatului Andrei Bălan, fost jurnalist FANATIK.
„Mă gândesc la cei cărora ar trebui să le mulțumesc. Sunt doi oameni care nu mai sunt astăzi printre noi.
Primul este cel care m-a ajutat enorm în carieră, vorbindu-mi despre fotbal cu o pasiune și un talent de povestitor, așa cum ar fi făcut, poate, Ion Creangă. Este vorba despre regretatul Ilie Balaci. Pentru el chiar vreau să aud aplauze. Din păcate, nu a apucat să își scrie memoriile, deși viața lui ar fi putut fi transpusă într-un film. În orice film vreți voi.
Al doilea este un fost coleg de la Fanatik, cel care m-a învățat să trăiesc în București acum 20 de ani. Îmi spunea că este oltean crescut pe Șoseaua Giurgiului și a lucrat ultima dată la Fanatik. Eu nu plâng atunci când citesc texte în presa din România, dar gândul la el mă emoționează.”
“Andrei Bălan – unul dintre cei mai buni jurnaliști editorialiști pe care i-a avut țara asta. Andrei Bălan a fost fabulos. Și mă gândesc că premiul acesta este și pentru el. Vă mulțumesc mult.”
„Pornind cu mingea la picior”, Narcis Drejan a făcut trecerea către presa sportivă, unde și-a consolidat o carieră de peste două decenii. Editorialele sale pline de patos, aparițiile televizate și vocea inconfundabilă la radio l-au transformat într-un reper al jurnalismului sportiv românesc și drumul continuă! Kudos șampion!

