Spaniolii dezvăluie ce le-a zis arbitrul Anthony Taylor la golul lui Mbappe. “Ce să fac? Să mă dau la o parte și să-l las să fugă”?

Franța a câștigat a doua ediție a Ligii Națiunilor după o finală spectaculoasă cu Spania, în care a revenit de la 0-1 pe tabelă. Faza golului decisiv marcat de Mbappe a stârnit controverse în toată lumea și a împărțit lumea fotbalului în două.

Pe teren, golul a fost validat de arbitrul Anthony Taylor, deși pe reluări s-a văzut că Mbappe era într-o poziție evidentă de offside. După consultarea cu cei din camera VAR, reușita a rămas valabilă, pentru că s-a considerat că Eric Garcia, apărătorul spaniol, a jucat mingea, iar Mbappe nu și-a creat un avantaj din poziția inițială de offside, astfel că jocul a mers mai departe, conform actualului regulament IFAB, la Legea 11 privind offside-ul.

Părerile sunt împărțite, iar unii oameni de fotbal spun că, deși regulamentul este clar, brigada de arbitri a interpretat greșit faza, iar golul ar fi trebuit anulat.

“Regulamentul spune că devine o nouă fază când Garcia atinge mingea, dar ce ar trebui să facă el? Ar trebui să lase mingea să treacă chiar dacă nu știe ce e în spatele său? Putem vedea că în momentul pasei lui Theo Hernandez, Mbappe este clar în poziție de offside. Dar din cauza atingerii lui Garcia, este o nouă fază. Dar pentru mine nu este. Este doar o interpretare slabă a regulii. Nu-mi place și este nedrept”, a scris Jamie Redknapp, fost fotbalist englez și actual contributor pentru Sky Sports.

Spaniolii au dezvăluit ce le-a transmis centralul după validarea golului

„Eu fac alunecare, ating mingea, iar Mbappe este în afara jocului. Arbitrul spune că am intenția de a juca mingea. Mi-a spus că trebuia să mă îndepărtez și să-l las pe Mbappe să joace minge. A fost ofsaid clar. Ce să fac? Să mă dau la o parte și să-l las să fugă? Aparent așa e regula.

Cred că asta doare cel mai tare, un fundaș nu se îndepărta de minge niciodată”, a spus Eric Garcia.

Sergio Busquets s-a declarat și el nemulțumit.

„Noi am stat bine în linie, iar Mbappe era în afara jocului. Dar arbitrul ne-a zis că Eric Garcia a vrut să joace mingea și a atins-o, astfel că se anulează ofsaidul. Dar nu era logică! Trebuie să vrei să joci mingea. Eric a vrut s-o oprească, nu o controlează”, a declarat Sergio Busquets, potrivit Mundo Deportivo.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -