România a primit organizarea Campionatului European de handbal feminin din 2026, din partea Comitetul Executiv al Federației Europene de Handbal, alături de alte 4 țări, Cehia, Polonia, Slovacia și Turcia.
EHF EURO 2026 se va desfășura în perioada 3-20 decembrie 2026 și este primul care va avea loc în 5 țări. De asemenea, este al dpilea turneu european la care vor lua startul 24 de echipe.
Orașele în care se vor defășura meciurile din grupele preliminare sunt următoarele: Oradea, Cluj-Napoca, Antalya, Brno, Katowice și Bratislava. Grupele principale vor avea loc la Cluj-Napoca, în BT Arena (10.000 locuri) și la Katowice, în Polonia, în Spodek Arena (11.000 locuri).
Katowice a primit și organizarea finalei mari și a celei mici.
Federația Europeană de Handbal a anunțat anul trecut că redeschide procesul de atribuire al EHF EURO 2026, întrucât Rusia a fost exclusă și nu mai poate organiza competiția, deși inițial fusese desemnată câștigătoare.
Conform ProSport, pe lista României, care inițial aplicase ca unic organizator, s-au mai aflat și Bucureștiul, refuzat din cauza Sălii Polivalente mult prea vechi și Bistrița, refuzat de asemenea din cauza capacității reduse a noii săli, doar 3.000 de locuri.